Satul cu o mie de locuitori din Dolj, fără asfalt și gaze, pentru care se bat două localități. Motivul disputei administrative

0
2
satul-cu-o-mie-de-locuitori-din-dolj,-fara-asfalt-si-gaze,-pentru-care-se-bat-doua-localitati.-motivul-disputei-administrative
Satul cu o mie de locuitori din Dolj, fără asfalt și gaze, pentru care se bat două localități. Motivul disputei administrative

Un sat cu o mie de locuitori din Dolj e in centrul unei dispute administrative, cu referendumuri. Satul aparține de orașul Filiași, însă localnicii își doresc alipirea la o comună învecinată, pentru că nu mai vor să plătească taxe și impozite de oraș, desi n-au nici măcar rețea de gaze. De cealalta parte, primarii au propriile interese.

Satul Răcarii de Sus, județul Dolj, este în centrul unei dispute administrative. Oficial, aparține de orașul Filiași, însă localnicii cer alipirea la comuna învecinată, Brădești. Oamenii sunt nemulțumiți și spun că, deși taxele sunt de oraș, viața lor arată ca într-o comună uitată: drumurile nu sunt asfaltate și nici măcar rețea de gaze nu există.

„Sunt de acord. Ceea ce facem acolo, facem și dincolo. Poate primarul o să se ocupe mai mult de noi”, speră o localnică.

„Tot la țară suntem, indiferent că suntem de oraș”, spune cu amărăciune o altă femeie din sat.

„O ducem mai bine cu primarul de la Brădești. Asfalt… eu stau la stradă, dar aici dacă plouă, nu mai intri cu mașina”, povestește altcineva.

Localnicii au cerut un referendum care ar putea muta satul dintr-o administrație în alta. Autoritățile din comuna alăturată sunt încântate de idee.

„Un număr ridicat de cetățeni înseamnă și colectarea de taxe și impozite mai mari la nivelul comunității noastre. Asta înseamnă un buget mai mare, posibilitatea de a realiza investiții multiple, pe diferite paliere”, explică Gabriel Popescu, administratorul public al comunei Brădești.

De cealaltă parte, edilul din Filiași nu vrea să renunțe la sat.

„Fiecare își apără comunitatea sa. Impactul nu este atât de mare, din punct de vedere administrativ, cu o singură chestie: am scădea sub 15.000. Din punct de vedere al cetățenilor, ar trebui să-și schimbe buletinele”, spune, la rândul său, primarul orașului Filiași, Costeluş Gheorghe.

Dacă satul Răcarii de Sus trece la comuna Brădești, aceasta va număra peste 5.000 de locuitori. În acest caz, orașul Filiași rămâne cu 14.000 de locuitori.

reporter: Elena Alexandru
operator: Adrian Niță

Editor : Izabela Zaharia

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.