
Selecționerul Mircea Lucescu a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice, înaintea ultimului antrenament al echipei naționale, premergător deplasării în Slovacia. Potrivit unei precizări a Echipei Naționale de Fotbal a României, antrenorului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului de către staff-ul medical și ulterior a fost transferat la un spital din Capitală.
„În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către staff-ul medical al echipei naționale, care i-a acordat primul ajutor la fața locului. În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului”, se arată într-o postare pe Facebook a Echipei Națioanale de Fotbal.
În prezent, starea lui Mircea Lucescu este stabilă. Totuși, conform protocoalelor medicale, selecționerul a fost transportat la un spital din Capitală pentru investigații suplimentare și monitorizare de specialitate.
„În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate. Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, se arată în postare.
Probleme medicale pentru Mircea Lucescu
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, care s-a confruntat cu probleme medicale în ultima perioadă, a condus prima reprezentativă la meciul cu Turcia. Decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente.
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu a fost internat în spital într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecții subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obține o a doua opinie privind o altă problemă medicală.
Imediat după ce a fost externat din spital, selecționerul preciza că întreaga sa concentrare se va focusa pe meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale.
„De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți. Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment. Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc”, a precizat Lucescu
Editor : A.R.

