„Și-au ales momentul perfect”: Culisele celui mai mare jaf bancar din istoria Europei, detectat abia la două zile după ce a fost comis

0
2
„si-au-ales-momentul-perfect”:-culisele-celui-mai-mare-jaf-bancar-din-istoria-europei,-detectat-abia-la-doua-zile-dupa-ce-a-fost-comis
„Și-au ales momentul perfect”: Culisele celui mai mare jaf bancar din istoria Europei, detectat abia la două zile după ce a fost comis

În timp ce pompierii din orașul german Gelsenkirchen, Germania, inspectau o filială a băncii de economii Sparkasse, după ce a fost declanșată alarma de incendiu, un grup de hoți lucra de zor în interiorul seifului principal, fiind pe cale să realizeze cel mai mare jaf bancar din istoria Europei, potrivit The Telegraph. Spargerea, în urma căreia hoții au furat obiecte în valoare de până la 100 de milioane de euro, nu a fost descoperită decât două zile mai târziu.

Pe data de 29 decembrie 2025, când polițiștii și pompierii au venit iar să inspecteze banca, după ce alarma de incendiu s-a declanșat din nou, ei au fost șocați să observe că în zidul din beton armat al unei camere de arhivă de lângă seiful principal apăruse o gaură cu un diametru de 40 de centimetri.

„Era cam de mărimea hubloului unei mașini de spălat”, a povestit purtătorul de cuvânt al poliției din Gelsenkirchen, Thomas Nowaczyk.

În interiorul seifului era un haos total. Încăperea era plină cu obiectele lăsate în urmă de hoții ce au golit peste 3.000 de cutii de valori: hârtii, plicuri, săculeți de catifea, fotografii de familie și alte obiecte aparținând miilor de clienți ai băncii.

Ministrul german de interne al landului Renania de Nord-Westfalia a descris scena drept o „groapă de gunoi”. Prejudiciul a fost estimat inițial la 30 de milioane de euro, însă valoarea reală a obiectelor furate s-ar putea apropia de 100 de milioane de euro.

Hoții au lăsat în urmă și o parte din obiectele de valoare pe care le-au găsit, dar care aveau numere de serie, precum ceasurile Rolex. „O grămadă de bijuterii și ceasuri scumpe au fost lăsate în urmă”, a confirmat Nowaczyk. „Aur și bani cash – asta își doreau.”

Încăperea era plină cu obiectele lăsate în urmă de hoții ce au golit peste 3.000 de cutii de valori. Ei au furat doar bani cash și obiecte din aur. Foto: Poliția din Gelsenkirchen

Hoții au plătit parcarea, după ce au furat obiecte în valoare de milioane de euro

Până ca poliția să descopere jaful, hoții au reușit de mult să părăsească zona, dar nu înainte ca unul dintre ei să fie surprins de camerele de supraveghere în timp ce plătea parcarea pentru mașina cu care au transportat tot ceea ce au furat. Bărbatul purta o cagulă neagră pe față.

Hoții au organizat jaful chiar în perioada Crăciunului, când cele mai multe magazine, bănci și alte întreprinderi erau închise. Pe străzi era liniște, iar parcarea supraetajată, adiacentă clădirii în care se află banca, era goală.

„Și-au ales momentul perfect”, a spus și Femi Altas, care administrează un atelier de modificări vestimentare din apropierea băncii.

Prima cutie de valori a fost deschisă pe data de 27 decembrie la ora 10:45, iar ultima la ora 14:44, în aceeași zi, potrivit datelor înregistrate de bancă. Martorii au spus că au văzut mai mulți bărbați care cărau genți mari pe scările garajului în noaptea dintre sâmbătă și duminică.

Cele două mașini folosite de hoți în timpul jafului aveau plăcuțe de înmatriculare false și nu au fost găsite până acum.

În ziua în care jaful a fost dezvăluit în presă, sute de clienți Sparkasse au încercat să intre cu forța în bancă pentru a afla dacă bunurile lor au fost furate.

gaură-seif-bancă-sparkasse
Hoții au pătruns în seif forând o gaură cu diametrul de 40 de centimetri în zidul de beton armat. Foto: Poliția din Gelsenkirchen

Nu au dispărut doar bani, ci și „povestea unor familii – din Turcia, din Germania, de peste tot”

Clienții băncii nu sunt bogați, ci oameni obișnuiți pentru care conținutul acelor cutii de valori reprezenta tot ceea ce au reușit să pună deoparte de ani de zile pentru perioada pensionării, pentru situații de urgență sau pentru generațiile următoare.

Nu au dispărut doar bani, ci și „povestea unor familii – din Turcia, din Germania, de peste tot”, a povestit Altas. Amploarea jafului a fost ca un „pumn în stomac” pentru comunitatea din Gelsenkirchen, a spus și Nowaczyk.

Unul dintre clienții afectați a pierdut bani cash în valoare de 400.000 de euro. Multe rapoarte din presa germană menționează posibilitatea ca jaful să fi fost pus la cale de „insideri” care cunoșteau bine banca și seiful în care au pătruns.

„În încăperea aglomerată a seifului, gaura a fost forată exact în locul potrivit. Asta necesită cunoștințe prealabile”, a spus și Nowaczyk.

Poliția a interogat atât angajați ai băncii, cât și pe cei ai firmei de securitate contractate de bancă.

„Când infracțiunea a fost comisă, a început un maraton pentru poliție”, a mai spus Nowaczyk. „Deja am alergat mai bine de jumătate din cursă. Dar, după cum știe oricine a alergat într-un maraton, ultimii kilometri sunt cei mai dificili – ei par cei mai lungi.”

Investigatorii au primit deja peste 600 de indicii din partea publicului, iar cele aproximativ 50.000 de obiecte lăsate în urmă de hoți sunt în continuare analizate.

Editor : Raul Nețoiu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.