Plan roșu în județul Galați: un mort și 14 răniți după ce un autocar s-a răsturnat pe DE 581

0
3
plan-rosu-in-judetul-galati:-un-mort-si-14-raniti-dupa-ce-un-autocar-s-a-rasturnat-pe-de-581
Plan roșu în județul Galați: un mort și 14 răniți după ce un autocar s-a răsturnat pe DE 581

Un autocar înmatriculat în Republica Moldova s-a răsturnat în afara părţii carosabile, sâmbătă dimineaţă, DE 581, în judeţul Galaţi, fiind activat Planul roşu de intervenţie, informează IPJ Galaţi. Un pasager a fost proiectat în afara maşinii, care apoi l-a strivit, fiind declarat decesul. Alţi 14 pasageri au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.

Celelalte persoane implicate în eveniment vor fi transportate cu microbuzele ISU într-o locaţie din apropiere, în vederea preluării de către un alt autocar şi continuării deplasării spre destinaţie.

„La data de 21 martie 2026, la ora 04:04, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN 24, la km 48+500, în judeţul Galaţi. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe ruta Chişinău – Bucureşti, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, într-o zonă de drum în aliniament, unde există o diferenţă de nivel de aproximativ 2 metri între carosabil şi acostament”, precizează IPJ Galaţi.

 

Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Autocarul circula pe ruta București – Chișinău.

În cauză, poliţiştiifac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Editor : B.E.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.