Cel mai mare preț din istorie la pompă. Cât au ajuns să coste benzina și motorina și ce măsuri pregătesc autoritățile

0
5
cel-mai-mare-pret-din-istorie-la-pompa.-cat-au-ajuns-sa-coste-benzina-si-motorina-si-ce-masuri-pregatesc-autoritatile
Cel mai mare preț din istorie la pompă. Cât au ajuns să coste benzina și motorina și ce măsuri pregătesc autoritățile

A noua scumpire la pompă din ultimele două săptămâni aduce prețuri record pentru carburanți, fiind înregistrat cel mai mare preț din istorie. Benzina standard a ajuns să fie vândută chiar și cu 8,82 lei pe litru, în timp ce motorina costă 9,39 lei, iar varianta premium urcă până la 9,94 lei. În acest context, autoritățile analizează ce măsuri pot lua pentru a face față creșterilor, care se apropie deja de pragul de 10 lei pe litru.

După mai multe discuții purtate între Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, guvernanții au în vedere trei posibile măsuri fiscale: reducerea accizei, scăderea taxei pe valoarea adăugată sau plafonarea prețurilor.

Comparativ cu criza energetică din iunie 2022, atunci când a fost acordată o subvenție de 0,50 lei pentru șoferi, prețurile actuale de la pompă sunt la un nivel mai ridicat.

La acel moment se înregistraseră, până atunci, cele mai mari valori. În ceea ce privește benzina, aceasta costa aproximativ 8,65 lei pe litru, iar motorina ajungea la 9,24 lei.

În această dimineață, aceste niveluri au fost depășite, după ce majoritatea benzinăriilor au crescut prețurile în cazul motorinei cu 0,15 lei și în cazul benzinei cu 0,10 lei.

Experții susțin, totodată, că la finalul săptămânii viitoare am putea vedea trecut chiar și pragul psihologic de 10 lei pe litru de combustibil.

Până în acest moment a fost luată o singură măsură fiscală pentru transportatori: un ajutor în valoare de 0,85 lei pentru fiecare litru de combustibil, valabil până la finalul acestui an.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.