Ofensiva militară lansată de președintele american Donald Trump împotriva Iranului a scos la iveală tensiuni majore în interiorul Occidentului și a adâncit diviziunile dintre Statele Unite și Europa. Războiul declanșat în urmă cu două săptămâni de SUA și Israel nu a provocat doar escaladări militare în Orientul Mijlociu, ci și o ruptură tot mai vizibilă în alianța transatlantică, pe fondul diferențelor de poziție dintre liderii europeni și Washington, scrie The Telegraph.
Conflictul cu Iranul rămâne limitat, în ciuda tensiunilor din regiune
Conflictul, descris de unii analiști drept o confruntare care mocnește încă de la Revoluția Islamică din 1979, a provocat o ruptură tot mai vizibilă în interiorul alianței transatlantice.
În pofida eforturilor liderilor religioși iranieni de a mobiliza întreaga lume musulmană împotriva Occidentului, conflictul a rămas până acum relativ limitat.
Loviturile cu drone și rachete lansate de Iran asupra statelor din Golf, Arabiei Saudite și Iordaniei nu au determinat aceste țări să se distanțeze de Statele Unite, iar reacția opiniei publice din lumea arabă a rămas moderată.
Totuși, una dintre cele mai importante consecințe indirecte ale războiului este adâncirea rupturii dintre Europa și Statele Unite.
Alianța Atlantică, pe care s-a sprijinit ordinea globală occidentală încă din 1945, pare să fie tot mai fragilă, în condițiile în care nici europenii, nici americanii nu mai par dispuși să își susțină reciproc interesele sau să țină cont de pozițiile celuilalt.
Masacrul protestatarilor iranieni, invocat în justificarea intervenției
Masacrul în care ar fi fost uciși zeci de mii de protestatari iranieni în doar câteva zile, în luna ianuarie, eveniment considerat una dintre cele mai grave crime împotriva umanității din perioada recentă. Chiar dacă o astfel de atrocitate ar putea justifica intervenția militară în baza principiului „responsabilității de a proteja”, aceasta a avut doar un rol secundar în argumentația prezentată de administrația președintelui american Donald Trump.
Nici obiectivul final al războiului nu este clar. Una dintre întrebările ridicate este dacă scopul este schimbarea regimului de la Teheran. Donald Trump a sugerat această idee la un moment dat, însă premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins recent o astfel de variantă. În schimb, Israelul ar urmări în principal eliminarea capacităților militare ale regimului iranian și ale Hezbollah, gruparea libaneză susținută de Teheran.
Inițial, Trump ar fi considerat că alegerea unui nou lider suprem acceptabil pentru Washington ar putea pune capăt conflictului, însă această ipoteză s-a dovedit rapid nerealistă. În alte declarații, liderul american a sugerat că, dacă Iranul nu acceptă capitularea necondiționată, țara ar putea fi lovită atât de grav încât „nu va mai putea fi reconstruită niciodată”.
Un astfel de scenariu ar implica transformarea Iranului într-o „pustietate radioactivă”, o perspectivă considerată prea extremă chiar și pentru armata americană. Un scenariu mai probabil ar fi ca Iranul să ajungă un stat eșuat.
Miza strategică: securitatea transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz
O altă ipoteză este ca războiul să se oprească atunci când Statele Unite vor rămâne fără ținte militare majore.
În acest caz, finalul conflictului ar putea veni doar dacă petrolierele pot circula în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului.
Pentagonul a recunoscut că nu poate garanta singur securitatea în această zonă și a cerut sprijinul altor state.
Donald Trump a făcut apel în mod explicit la China, Franța, Japonia, Coreea de Sud și Regatul Unit să trimită nave pentru a escorta vasele comerciale.
Relațiile dintre SUA și Europa, tot mai tensionate
Ofensiva militară a scos la iveală și tensiuni tot mai mari între Washington și capitalele europene.
Donald Trump nu a încercat să pregătească opinia publică europeană pentru lansarea operațiunii, iar relația sa cu Uniunea Europeană a fost descrisă drept constant ostilă în timpul celui de-al doilea mandat.
Președintele american a amenințat chiar cu anexarea sau cumpărarea forțată a Groenlandei, teritoriu suveran al Danemarcei și stat aliat în NATO. În Danemarca, această retorică a fost comparată cu episoade istorice precum pierderea provinciei Schleswig-Holstein în 1864 sau ocupația nazistă din 1940.
Atât Europa, cât și Statele Unite sunt profund divizate în privința conflictului, la fel cum sunt și în cazul războiului din Ucraina. Sondajele de opinie arată că majoritatea americanilor continuă să sprijine Ucraina și dezaprobă apropierea lui Trump de Vladimir Putin, însă doar o minoritate susține atacul asupra Iranului.
În Statele Unite, chiar și unele voci influente din mediul conservator și din rândul susținătorilor mișcării MAGA și-au exprimat rezervele. Podcasterul Joe Rogan a declarat că „mulți oameni se simt trădați” de acest război.
Diviziunile din interiorul Uniunii Europene sunt însă și mai evidente decât în Statele Unite. Chiar dacă există un acord general privind necesitatea protejării Ciprului, stat membru al UE dar nu și al NATO, de eventuale atacuri ale Hezbollah, pozițiile europene rămân diferite.
Dintre cele două mari puteri ale Uniunii Europene, Franța a avut un rol mai activ decât Germania, deși președintele Emmanuel Macron a afirmat că războiul este ilegal. În ambele țări, opinia publică este sceptică în privința conflictului, la fel cum a fost și în cazul războiului din Gaza.
În schimb, liderul german Friedrich Merz este considerat unul dintre cei mai fermi susținători ai unei linii dure. El consideră că atacul asupra Iranului este justificat de dreptul Israelului la autoapărare.
Merz nu a contestat criticile formulate de Donald Trump la adresa liderului laburist britanic Keir Starmer și a premierului spaniol Pedro Sánchez, acuzați de reticență față de operațiunea americano-israeliană.
Pentru cancelarul german, susținerea politicii americane în Orientul Mijlociu ar putea fi prețul necesar pentru a menține sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina.
Editor : Ș.A.