
După criza bugetară creată în anii trecuți, România riscă să fie împinsă spre o nouă criză politică, arată un comunicat al PNL.
Partidul Național Liberal avertizează PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exercițiu politic și să respecte regulile stabilite în cadrul coaliției de guvernare. „România nu își mai permite jocuri politice făcute pe banii publici”, spun cei de la PNL.
„România a încheiat anul 2024 cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din ultimii ani. Consecințele sunt astăzi evidente: presiune majoră asupra bugetului de stat, costuri mai mari de finanțare și o nevoie urgentă de disciplină fiscală”, spune comuniatul PNL.
Liberarii afirmă că bugetul pentru anul 2026 este construit pe baze realiste și că acesta respectă ținta de deficit de 6,2% din PIB – pragul care menține România pe o traiectorie credibilă în fața piețelor financiare și a partenerilor europeni.
„În condițiile în care înregistrăm perturbații majore pe piețele combustibililor și pe cele financiare ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce poate genera creșterea inflației și reducerea creșterii economice, prudența și responsabilitatea ar trebui să ne ghideze pe toți”, mai spun liberalii.
PNL spune că susține un buget realist și că „eventuala tentativă de a schimba proiectul de buget prin amendamente nesustenabile va destabiliza situația politică și va genera o criză de care România nu are nevoie”.
Editor : Sebastian Eduard

