„Iranienii fac totul pentru a opri circulația prin Strâmtoarea Ormuz”. Avertismentul unui înalt oficial israelian

0
4
„iranienii-fac-totul-pentru-a-opri-circulatia-prin-stramtoarea-ormuz”.-avertismentul-unui-inalt-oficial-israelian
„Iranienii fac totul pentru a opri circulația prin Strâmtoarea Ormuz”. Avertismentul unui înalt oficial israelian

Un politician cheie din Israel, a făcut pentru Digi24 declarații  în contextul războiului din Iran. Bismuth Boaz, parlamentar din partidul lui Benjamin Netanyahu, șeful comisiei de apărare din parlamentul de acolo, vorbește despre care ar putea fi țintele Iranului în viitoare atacuri, care e planul în criza petrolului și ce se întâmplă acum în strâmtoarea Ormuz.

Reporter Digi24: Credeți că o criză a petrolului va afecta puternic întreaga lume?
Bismuth Boaz: Trebuie să vă spun un lucru. Un război este ceva care ne surprinde. Iar un război provoacă schimbări. Războiul nu este distractiv, și de aceea luptăm din greu pentru pace. Și aș spune ceva care pare paradoxal, dar când te gândești la asta. Războiul împotriva Iranului este un război pentru pace.
Pentru că a doua zi, vei consolida moderații, vei consolida Acordurile Abraham, vei reduce numărul extremiștilor – care apropo, vor exista întotdeauna. Răul va exista întotdeauna.
Dar când vine vorba de prețul petrolului, crizele, războaiele, provoacă schimbări, și nu numai în sens pozitiv pentru oameni sau pentru cetățeni.

Și acum nu pot decât să le spun românilor care ne urmăresc în acest moment că, atunci când războiul se va termina, și sper că acest lucru se va întâmpla cât mai repede posibil, iar acest regim va cădea, prețurile, fără îndoială, nu numai că vor scădea, dar va reveni și stabilitatea. Și, ca țară membră NATO, ceea ce NATO urmărește este stabilitatea, stabilitatea și securitatea. Aș adăuga chiar și pacea.

Reporter Digi24: Există nave care în acest moment, trec prin Strâmtoarea Ormuz?
Bismuth Boaz: Aceasta este o întrebare foarte bună. Vă pot spune că iranienii fac tot ce le stă în putință. Nu voi intra în detalii acum, dar iranienii fac tot ce pot pentru a opri circulația. Ei permit accesul doar a două sau trei țări. Acest lucru nu îl putem tolera, lumea nu îl poate tolera, economia mondială nu îl poate tolera, securitatea și stabilitatea mondială nu îl pot tolera.

Dar asta fac iranienii. Strategia iranienilor în acest moment este una haotică. Orice rău pot face, vor face. Și de aceea este foarte important să câștigăm acest război cât mai repede posibil. Și sunt foarte recunoscător să văd că prietenii noștri americani alături de noi, fac o treabă extraordinară. Rezultatele pe teren sunt extraordinare, și asta este important.

Nu numai pentru noi, nu numai pentru dumneavoastră, ci, repet, este important și pentru poporul iranian.

Editor : Liviu Cojan

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.