
Primele 25 de exemplare de vultur sur au fost aduse din Spania și transferate într-o volieră de aclimatizare construită în apropierea comunei Rucăr, județul Argeș. Păsările fac parte dintr-un program de reintroducere a speciei în Masivul Făgăraș, după ce vulturul sur a dispărut din fauna României la mijlocul secolului trecut.
Primele exemplare au ajuns în voliera de aclimatizare
Păsările au fost aduse din Spania și transferate într-o volieră special construită în zona montană din apropierea comunei Rucăr.
Inițiativa face parte dintr-un program amplu de reintroducere a vulturului sur în România, iar cele 25 de păsări aduse în țară sunt exemplare tinere care vor forma nucleul viitoarei populații din Masivul Făgăraș.
„Revenirea vulturului sur în România nu înseamnă doar readucerea unei specii dispărute de peste 70 de ani, ci întoarcerea unui aliat esențial pentru sănătatea naturii. Este un pas concret în reconstrucția unui peisaj funcțional, în care natura și comunitățile locale coexistă și se susțin reciproc. Această etapă confirmă că refacerea naturii devine posibilă atunci când există parteneriate solide și angajament pe termen lung”, au declarat Barbara și Christoph Promberger, directorii executivi ai Fundației Conservation Carpathia.
Imediat după transport, păsările au fost examinate de medici veterinari specializați pentru a verifica starea lor de sănătate și pentru a confirma că deplasarea nu le-a provocat leziuni.

Fiecare exemplar a fost echipat cu un inel ornitologic individual pentru identificare, iar apoi a fost transferat în voliera de aclimatizare. În următoarele două săptămâni, echipa proiectului va monitoriza atent modul în care păsările se adaptează la noul mediu.
Voliera este amplasată la aproximativ 1.150 de metri altitudine, într-o zonă montană cu vizibilitate către stâncării care ar putea deveni, în timp, locuri de cuibărire.
Structura are aproximativ 160 de metri pătrați și o înălțime de șase metri, fiind realizată din structură metalică și plasă de sârmă, cu o zonă de protecție din lemn împotriva intemperiilor. Construcția este fixată pe 44 de șuruburi de fundație pentru a rezista condițiilor montane, iar zona este monitorizată video.
Specie dispărută din România în urmă cu peste 70 de ani
Vulturul sur a dispărut din fauna României la mijlocul secolului trecut, în principal din cauza utilizării momelilor otrăvite pentru combaterea prădătorilor, precum lupii și urșii. În multe cazuri, vulturii au devenit victime colaterale ale acestor practici.
Declinul populației a fost accentuat și de persecuția directă, păsările fiind vânate sau împușcate, deoarece erau considerate dăunătoare.
Reintroducerea acestei specii este importantă pentru echilibrul ecosistemelor, deoarece vulturul sur este o specie necrofagă, care se hrănește exclusiv cu animale moarte și contribuie la eliminarea rapidă a carcaselor din natură, reducând riscul răspândirii bolilor.
Vulturii suri adulți se remarcă prin capul alb, aripile late și coada scurtă, având un guler alb de pene la baza gâtului și un cioc galben-deschis. Penajul este bej-deschis, iar penele de zbor sunt mai închise la culoare, diferență vizibilă în timpul planării.
Specia poate ajunge la o greutate cuprinsă între șase și 11 kilograme, o lungime a corpului de 93–122 de centimetri și o anvergură a aripilor de 2,4–2,8 metri.
Vulturul sur trăiește în peisaje deschise, de la câmpii până la zone montane, și poate fi întâlnit de la nivelul mării până la altitudini de aproximativ 3.000 de metri. Preferă stâncile și versanții abrupți pentru cuibărit și planează la înălțimi mari folosind curenții de aer cald.

Editor : Ș.A.

