
Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte oferă sprijin pelerinilor aflaţi în Israel, în contextul tensiunilor de securitate şi al închiderii temporare a spaţiului aerian, a anunţat, sâmbătă, 28 februarie, Basilica.ro.
„Avem un grup de pelerini români din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, care au stat până acum la noi la biserică. Ne-am ocupat de formalităţi împreună cu ambasada şi consulatul României din Ţara Sfântă”, a declarat, pentru Basilica.ro, părintele arhimandrit Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Grupurile de pelerini aflate în zonă sunt sprijinite cu alimente şi apă de către reprezentanţii Patriarhiei şi le-au fost puse la dispoziţie numerele de telefon la care pot contacta Ambasada României în Israel.
Arhimandritul Ioan Meiu şi-a exprimat speranţa ca, în momentul în care se va deschide spaţiul aerian, toţi românii aflaţi în Ţara Sfântă, fie ei pelerini sau turişti, să se poată întoarce în România.
Israelul și SUA au lansat sâmbătă dimineață ceea ce ministrul Apărării de la Tel Aviv a numit „un atac preventiv” asupra Iranului. Donald Trump a confirmat, într-un video publicat pe Truth Social, implicarea Americii și a spus că obiectivul este protejarea SUA prin „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”. Ayatollahul Khamenei nu s-ar afla la Teheran, unde au fost raportate mai multe explozii.
Atacul, desfășurat sub numele „Roaring Lion” (Răgetul Leului, n.r.), care a avut loc după ce Israelul și Iranul s-au angajat într-un război aerian de 12 zile în iunie 2025, vine în urma avertismentelor repetate ale SUA și Israelului că vor lovi din nou dacă Iranul va continua programele sale nucleare și balistice. Operațiunea este prevăzută să dureze mai multe zile. Departamentul de război al SUA vorbește despre operațiunea „Epic Fury”. Bazele SUA din zona Golfului Persic au fost atacate cu rachete.
Editor : I.B.

