Interviul pentru șefia DIICOT. Codrin Horațiu Miron promite o „ofensivă totală” împotriva drogurilor

0
2
interviul-pentru-sefia-diicot.-codrin-horatiu-miron-promite-o-„ofensiva-totala”-impotriva-drogurilor
Interviul pentru șefia DIICOT. Codrin Horațiu Miron promite o „ofensivă totală” împotriva drogurilor

Codrin Horațiu Miron, șeful Serviciului Teritorial Timișoara din cadrul DIICOT, a susținut miercuri interviul pentru funcția de procuror-șef al parchetului. „Am fost izolați instituțional, nu am comunicat foarte bine, am fost departe de cetățean”, sunt câteva dintre aprecierile pe care procurorul le-a făcut cu privire la activitatea recentă a DIICOT. El a propus o „ofensivă totală” în ceea ce privește drogurile, menționând că „o prioritate absolută” va fi prevenirea traficului și consumului de droguri la festivaluri.

În peisajul sistemului judiciar, DIICOT a fost sărit de critici, din partea media, a factorului politic, nu am văzut demonstrații publice din partea organizațiilor civice, managementul actual părea performant, așa că apare ca inexplicabil afluența așa mare de candidați pentru această funcție de conducere – practic, este cea mai râvnită funcție din cadrul Ministerului Public în acest moment, ceea ce mă face să cred că se dorește altceva”, a declarat Codrin Horațiu Miron la începutul interviului pentru funcția de procuror-șef al DIICOT.

Acesta a subliniat, însă, mai multe problemele în ceea ce privește activitatea DIICOT, pe care le-a perceput din interiorul instituției.

„Această organizație are o altă dimensiune, în sensul în care, pot să vă spun că am fost izolați instituționali, nu am comunicat foarte bine, am fost departe de cetățean, am adâncit faliile existente între structura centrală și structurile teritoriale, nu am abordat foarte bine dimensiunea financiară a combaterii criminalității organizate”, a precizat șeful Structurii Teritoriale Timișoara.

„Ofensivă totală împotriva drogurilor”

În ceea ce privește fenomenul drogurilor, Codrin Horațiu Miron a transmis că, dacă va fi numit procuror-șef al DIICOT, „ofensiva va fi una totală”.

Acesta a detaliat planurile, menționând că reducerea cererii „se va realiza prin acțiuni de prevenire, reziliență, cu țintă spre copii, persoane vulnerabile, corelate cu asistență integrată specială”.

În ceea ce privește reducerea traficului de droguri, procurorul a transmis că DIICOT „va pune accent pe destructurarea grupărilor de infracționalitate organizată, pe detecția drogurilor și control asupra circuitelor și rutelor de trafic”.

„Portul Constanța este un hub important, reprezintă principala poartă de intrare a drogurilor în România. Este lăudabil că s-a înființat acel serviciu antidrog în cadrul Serviciului Teritorial Constanța, rezultatele au fost admirabile, dar nu am făcut suficient.  Este necesară închiderea acestui coridor național prin instituirea unei bariere și în partea de Vest a României, care să împiedice ieșirea sau intrarea drogurilor de pe teritoriul național și ar fi oportună înființarea unui birou antidrog în Structura Teritorială Timișoara”, a punctat Codrin Horațiu Miron.

În același timp, procurorul a subliniat că „o prioritate absolută o va constitui prevenirea traficului și consumului de droguri în cadrul marilor festivaluri” care se organizează în România.

„Vom acționa pe prevenție, prevenția este foarte importantă și necesară în acest context și toate instituțiile angrenate în organizarea acestor festivaluri, care acționează pe zona de prevenție, trebuie să își canalizeze eforturile pentru a face față cu succes acestor evenimente”, a transmis Codrin Horațiu Miron.

Ceilalți contracandidați pentru funcția de procuror-șef DIICOT sunt Ioana-Bogdana Albani, Alina Albu și Antonia Diaconu. Bogdan Ciprian Pîrlog s-a retras din cursă în ziua interviului

Interviul integral susținut de Codrin Horațiu Miron pentru funcția de procuror-șef DIICOT:

Editor : M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.