În timp ce marca Dacia strălucește în topurile de vânzări de pe tot continentul, realitatea din halele de producție de la Mioveni arată o poveste mult mai sumbră. Datele ultimilor trei ani confirmă o tendință alarmantă: importanța României în universul Renault scade constant, transformând „leagănul mărcii” într-un hub secundar, ignorat de șefii de la Paris.
Cifrele nu mint și descriu un proces de marginalizare progresivă a uzinei din România. Dacă vânzările globale ale mărcii sunt pe un trend ascendent, ponderea mașinilor asamblate efectiv la noi în țară se prăbușește.
Paradoxul Dacia: Vânzări record, producție românească în declin
Analiza producției raportată la vânzări din ultimii trei ani scoate la iveală o realitate matematică incontestabilă:
În doar 24 de luni, aportul României la succesul Dacia a scăzut cu peste 6 procente. În timp ce piața cere tot mai multe mașini, grupul Renault a decis să mute „greul” producției în centre mai competitive, precum cele din Maroc sau Turcia.
Semnalul de la Paris: România, trecută cu vederea pe harta vizitelor oficiale
Cea mai clară dovadă a pierderii importanței strategice nu vine doar din cifre, ci și din gesturile diplomatice din cadrul grupului. De la preluarea funcției de director executiv, Francois Provost a bifat pe harta sa centrele industriale vitale pentru Renault: Franța, Marocul și Turcia (uzina din Bursa).
România lipsește de pe listă. Pentru cunoscătorii „bucătăriei interne” a corporațiilor, faptul că oficialul Renault nu a găsit timp să viziteze Mioveniul spune mai mult decât orice comunicat oficial. Mesajul subliminal este crud: România nu mai este prioritatea zero.
Amenințarea C-Neo și pierderea competitivității
Deși actualul director local, Mihai Bordeanu, afișează un optimism moderat bazat pe succesul modelelor Duster și Bigster, viitorul pe termen lung este sub semnul întrebării. Pierderea proiectului C-Neo în favoarea Turciei ar putea fi lovitura de grație pentru uzina din România.
Cauza principală? Pierderea competitivității. Deși mulți se tem de o plecare subită a mărcii (scenariu puțin probabil), adevăratul pericol este „moartea prin inaniție”: reducerea progresivă a proiectelor noi. Fiecare model pierdut în favoarea Marocului sau a Turciei înseamnă mai puține schimburi de lucru, o presiune uriașă pe furnizorii locali și, în final, venituri mai mici la bugetul statului român.
Concluzie: Un 2026 de siguranță, dar un viitor incert
Dacă anul 2026 pare asigurat de inerția succesului Duster, strategia Renault pe termen lung arată o Românie tot mai mică pe harta marilor decizii. Fără o corecție urgentă a competitivității și fără o reconfirmare a interesului de la Paris, uzina de la Mioveni riscă să devină un muzeu al succesului de altădată, în timp ce viitorul mărcii Dacia se scrie, tot mai mult, în limbi străine.