
Președintele Nicușor Dan pleacă miercuri în Statele Unite, pentru a participa, joi, la Washington, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump, în calitate de observator. În condițiile în care România nu are aeronavă prezidențială, surse Digi24 spun că șeful statului va folosi pentru această deplasare un avion închiriat.
Președintele României va zbura în Statele Unite cu un avion închiriat, așa cum s-a întâmplat în repetate rânduri și în cazul fostului șef al statului, Klaus Iohannis, potrivit jurnalistei Digi24 Ioana Ciurlea.
Pentru o deplasare peste ocean, aeronava militară Spartan nu ar fi fost potrivită, pentru că nu este configurată pentru distanțe atât de lungi fără să facă probabil cel puțin două opriri pentru realimentare. Nici varianta unei curse de linie nu era posibilă, pentru că e vorba de securitate, de comunicații criptate.
În acest context, opțiunea pe care au ales-o cei de la Administrația Prezidențială este un avion de mici dimensiuni, pe care îl închiriază.
Președintele merge, din informațiile Digi24, cu o delegație mai restrânsă. Din echipă vor face parte oamenii care se ocupă de securitate, de protocol și îl va însoți pe președinte consilierul de stat care se ocupă de politica externă, parteneriate strategice și românii de pretutindeni, Vlad Ionescu, un diplomat de carieră.
Din delegație mai fac parte și consilierii prezidențiali Radu Burnete și Marius Lazurca, însă ei sunt deja în Statele Unite să pregătească participarea președintelui, joi, la această primă reuniune a Consiliului de Pace, dar și pentru a pregăti o întâlnire față în față între Nicușor Dan și Donald Trump, pentru că în cursul acestui an va avea loc această reuniune.
Având în vedere că cei doi consilieri pregătesc inclusiv acest tete-a-tete între cei doi șefi de stat, ne putem gândi că s-ar putea să se întâmple în viitorul apropiat, asta probabil însemnând la vară, subliniază jurnalista Ioana Ciurlea.
Președintele României a și vorbit despre faptul că întâlnirea pe care vrea să o aibă cu Donald Trump va fi centrată pe teme economice, pentru că la reuniunea de joi, la care participă președintele Dan în calitate de observator, nu va exista un interval de timp în care să poată să poată discuta pe îndelete cu liderul de la Casa Albă.
E foarte puțin probabil ca președintele Nicușor Dan să ajungă la Casa Albă, cu această ocazie, pentru că această primă reuniune a consiliului are loc în ceea ce se numea la un moment dat Institutul American de Pace. E un institut care a fost fondat în 1984 și care la finalul anului trecut a fost redenumit în Institutul Donald Trump pentru Pace. Prin urmare, această reuniune are loc la institut, în Washington. Participă peste 20 de țări, unele dintre ele în calitate de membri ai acestui consiliu, altele, printre care și România, în calitate de observatori.
Calitatea de observator înseamnă că țara participă la discuții, însă nu ia decizii.
Editor : Ș.R.

