În dreptul roman, principiul Pacta sunt servanda (acordurile trebuie respectate) nu era doar o regulă juridică, ci însăși fundația civilizației. Fără garanția că o promisiune scrisă rămâne valabilă și după ce a trecut pericolul imediat, societatea se prăbușește în barbarie. În iunie 2025, liderii a cinci formațiuni politice – PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților – și-au pus semnătura pe un document care trebuia să fie „Constituția economică” a salvării României. Nu a fost un simplu comunicat de presă, ci un Acord Politic cu articole, obligații și clauze precise.
Astăzi, la opt luni distanță, asistăm la o operațiune cinică de deconstrucție a acestui text. Ceea ce trebuia să fie o guvernare a responsabilității partajate s-a transformat, prin manevre de culise, într-o capcană. Citind astăzi documentul semnat, devine evidentă asimetria sacrificiului: clauzele care dureau au fost aplicate imediat mediului privat și sectoarelor gestionate de liberali, în timp ce clauzele care vizau reforma statului profund (gestionat de PSD) au rămas literă moartă.
Triada sacrificiului și încălcarea Articolului 2
În vara anului 2025, în fața spectrului incapacității de plată, Coaliția a agreat un plan de salvare națională bazat pe o triadă simplă: povara asanării finanțelor publice trebuia împărțită echitabil între mediul privat, angajații la stat și aparatul birocratic.
Să privim documentul. La Articolul 2, punctul 32, partidele se angajau la un „parteneriat onest cu mediul privat„. Realitatea? Mediul privat a plătit deja nota de plată integral, prin eliminarea facilităților și creșterea taxării. Antreprenorii și-au respectat partea nescrisă de contract social.
La Articolul 2, punctul 14, ne-am asumat „eficiență și performanță în Educație”. Ministrul liberal al Educației a aplicat reforme nepopulare, dar necesare, asumându-și costul politic.
Dar ce s-a întâmplat cu a treia latură a triunghiului, cea care privea reforma statului?
Articolul 2, punctul 2 prevede explicit: „Combaterea risipei bugetare prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative și limitarea beneficiilor nejustificate”.
Articolul 2, punctul 7 stipulează: „Comasarea instituțiilor redundante și reducerea birocrației”.
Aici intervine marea trădare. În momentul în care „bisturiul” reformei a ajuns la fiefuri administrative, la agențiile din subordinea Agriculturii, la structurile stufoase din Sănătate sau la companiile de stat din Energie (controlate tradițional de partenerii sociali-democrați), operația a fost oprită brutal. PSD a acceptat taxele pentru privați, dar sabotează fățiș tăierea propriilor sinecuri. Acesta nu mai este un parteneriat onest; este un feudalism bugetar.
Sabotajul instituțional sub masca protecției sociale
Nu poți guverna o țară cu dublu standard. Este o dovadă de profundă lipsă de onestitate politică să te erijezi în apărătorul populației în timp ce blochezi aplicarea Articolului 2, punctul 5 („Reforma pensiilor speciale„) și a punctului 9 („Introducerea unei culturi instituționale bazate pe răspundere”).
Avem astăzi situația inacceptabilă în care miniștrii PSD refuză să semneze propriile ordine de reorganizare, deși Articolul 1, punctul 7 obligă la „consens politic și implicare directă”. Când refuzi să restructurezi o organigramă gonflată, dar plângi public de mila pensionarilor, nu faci protecție socială. Faci protecție de castă.
Este imoral să ceri antreprenorului să plătească taxe la valoarea pieței (conform pct. 3), dar să refuzi să tai posturile vacante din agențiile guvernamentale. Această atitudine transmite un mesaj toxic: taxele sunt pentru voi, privilegiile sunt pentru noi.
Pericolul real: nerespectarea Articolului 25 hrănește extremismul
Miza acestui conflict depășește sfera economică. În Articolul 2, punctul 25, semnatarii s-au angajat la „Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei și radicalizării„.
Ceea ce liderii PSD par să nu înțeleagă – sau ignoră deliberat – este că instabilitatea guvernamentală și nerespectarea cuvântului dat sunt cel mai eficient agent electoral pentru extremism.
Istoria ne învață că democrațiile nu mor ucise de forțe externe, ci se sinucid prin ineficiență și certuri interne. Atunci când un partener de coaliție acționează ca o opoziție destructivă din interior, sabotând Guvernul Bolojan (pe care s-a angajat să-l susțină prin rotație conform Articolului 4), singurul câștigător este AUR.
Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu își țin partidul într-o ambiguitate toxică, fiind și la putere, și în opoziție. Dar acest joc dublu erodează încrederea publicului în întreaga clasă politică. Românii au sărăcit sub povara celei mai ridicate inflații din UE, iar dacă acest Guvern este sabotat să eșueze, electoratul nu se va întoarce spre PSD, ci se va radicaliza. Oamenii nu vor premia arhitecții haosului, ci vor căuta răzbunătorii sistemului.
Concluzie: întoarcerea la textul semnat
România are nevoie de stabilitate și consecvență, nu de competiții politice sterile. Bugetul de stat nu este instrumentul electoral al unui partid, ci coloana vertebrală a siguranței naționale.
Nu există o altă cale viabilă decât respectarea integrală a Acordului din iunie 2025. Nu poți alege din meniu doar funcțiile și ministerele (conform Articolului 5), dar să refuzi reformele structurale. Alternativa la reformele propuse de premierul Bolojan nu este prosperitatea iluzorie, ci izolarea, sărăcia și haosul.
În loc să atace măsurile pe care le-a semnat acum opt luni, PSD ar trebui să le explice românilor de ce povara trebuie dusă doar de privați și de profesori, nu și de birocrația de partid. Istoria nu va uita cine a aprins focul instabilității, dar îi va onora pe cei care au avut curajul să respecte o semnătură, chiar și cu prețul capitalului electoral.