Opt oameni au murit după ce un magazin de artificii din China a sărit în aer

0
1
opt-oameni-au-murit-dupa-ce-un-magazin-de-artificii-din-china-a-sarit-in-aer
Opt oameni au murit după ce un magazin de artificii din China a sărit în aer

O explozie într-un magazin de artificii din estul Chinei a ucis opt persoane şi a rănit alte două, au anunţat autorităţile duminică seară.

În afara oraşelor mari, unde utilizarea dispozitivelor pirotehnice este strict reglementată, oamenii din ţară folosesc regulat artificiile în timpul evenimentelor importante şi sărbătorilor cum ar fi Anul Nou Lunar, care va fi sărbătorit marţi.

„Utilizarea greşită” a artificiilor de către una sau mai multe persoane a provocat o explozie la un magazin din provincia Jiangsu, în jurul orei 14:30 (6:30 GMT) duminică, au indicat autorităţile într-un comunicat dat publicităţii pe reţelele sociale, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Incendiul provocat de explozie a fost stins în jurul orei 16:00 (8:00 GMT), potrivit comunicatului, precizând că opt persoane au fost ucise şi alte două au suferit răni minore.

A fost deschisă o anchetă, iar cei responsabili au fost reţinuţi.

Anul Nou Lunar

Potrivit Ministerului pentru situaţiile de urgenţă, China intră în cea mai aglomerată perioadă pentru spectacole de artificii din cauza sărbătorii Anului Nou Lunar.

Instituţia afirmă că a trimis un mesaj de alertă fabricilor producătoare de artificii din întreaga ţară, „cerând o inspecţie cuprinzătoare” pentru a asigura siguranţa la faţa locului.

Accidentele industriale sunt frecvente în ţară din cauza aplicării uneori neglijente a standardelor de siguranţă.

În 2025, o explozie la o fabrică de artificii din Hunan (sud-est) a făcut nouă morţi şi 26 de răniţi. În 2023, artificiile au ucis trei persoane în clădiri rezidenţiale la Tianjin (nord-est).

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.