Familiile soldaților nord-coreeni uciși în războiul Rusiei din Ucraina au primit locuințe. Kim Jong un a participat la inaugurare

0
2
familiile-soldatilor-nord-coreeni-ucisi-in-razboiul-rusiei-din-ucraina-au-primit-locuinte.-kim-jong-un-a-participat-la-inaugurare
Familiile soldaților nord-coreeni uciși în războiul Rusiei din Ucraina au primit locuințe. Kim Jong un a participat la inaugurare

Liderul nord-coreean Kim Jong Un, însoţit de fiica sa, a inaugurat o stradă cu locuinţe destinate familiilor soldaţilor ucişi luptând alături de Rusia împotriva Ucrainei, a relatat luni agenţia oficială de ştiri a Phenianului, conform AFP, preluată de Agerpres.

Coreea de Nord a trimis mii de soldaţi să lupte alături de Moscova în invazia asupra Ucrainei, lansată în urmă cu aproape patru ani, conform agenţiilor de informaţii sud-coreene şi occidentale. Seulul estimează că cel puţin 2.000 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi.

„Înainte de moartea lor, martirii eroici trebuie să-şi fi imaginat familiile dragi trăind într-o ţară mereu prosperă”, a declarat Kim duminică într-un discurs care a marcat inaugurarea noii străzi, conform KCNA.

Fotografiile publicate de agenţie îl arată pe lider vizitând noile apartamente, însoţit de fiica sa, Ju Ae.

Adolescenta a fost în mod clar „desemnată drept succesoare”, au indicat serviciile de informaţii sud-coreene săptămâna trecută, invocând participarea acesteia la evenimente de mare anvergură alături de tatăl ei.

Această vizită precede cel mai mare eveniment politic al Phenianului, congresul partidului, care este programat pentru sfârşitul acestei luni, deşi data exactă nu a fost anunţată.

Se aşteaptă ca toate privirile să fie aţintite asupra direcţiilor de politică externă şi internă pe care Kim Jong Un le va anunţa, precum şi asupra unui posibil titlu oficial de partid pentru Ju Ae.

Momentul inaugurării străzii este „o manevră politică extrem de calculată pentru a justifica desfăşurarea de trupe” înainte de congresul partidului, a declarat pentru AFP Hong Min, analist la Institutul Coreean pentru Unificare Naţională din Seul.

„Acest lucru serveşte la a arăta că statul oferă compensaţii concrete familiilor soldaţilor căzuţi (…), într-o demonstraţie simbolică”, a spus el.

În schimbul trimiterii de soldaţi, Rusia transferă Coreei de Nord ajutor financiar, tehnologii militare, precum şi provizii alimentare şi energetice, potrivit analiştilor.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.