Suspectul în masacrul de la Tumbler Ridge, soldat cu nouă morţi în vestul Canadei, este o femeie transgender de 18 ani care a deschis focul şi asupra forţelor de ordine, a anunţat poliţia miercuri într-o conferinţă de presă, notează AFP.
La sosirea forţelor de ordine la locul masacrului dintr-un colegiu-liceu, forţele de ordine au fost întâmpinate „cu focuri de armă trase în direcţia lor” de această persoană, născută de gen masculin, a explicat adjunctul comisarului Jandarmeriei Regale Canadiene (RCMP), Dwayne McDonald.
De asemenea, ea şi-a ucis mama şi fratele, a adăugat McDonald, citat de Agerpres.
Atacul armat, soldat cu 10 morţi, inclusiv atacatorul, s-a produs miercuri într-un liceu și o locuintă din Tumbler Ridge, în Columbia Britanică, în vestul Canadei.
Tumbler Ridge este o comunitate izolată de aproximativ 2.400 de locuitori, situată la aproximativ 660 km nord-est de Vancouver. La şcoala unde a avut loc atacul sunt înscrişi circa 160 de elevi.
Editor : A.P.

