Noul START, ultimul tratat major de control al armelor dintre SUA și Rusia, a fost confirmat ca fiind inactiv. Deși s-a discutat în repetate rânduri despre extinderea acestuia sau despre negocierea unui fel de acord provizoriu, interesul pentru perpetuarea tratatului a scăzut considerabil. Acest lucru e parțial din cauza scepticismului crescând al Washingtonului cu privire la respectarea de către Rusia a regulilor și, poate mai important, a dorinței declarate a președintelui american Donald Trump de a urmări un nou cadru propriu de control al armelor – unul care să includă și China, potrivit unei analize Foreign Policy.
Odată cu dispariția Noului START (New Start), nu mai există constrângeri legale care să împiedice Statele Unite și Rusia să își extindă arsenalele nucleare. Rămâne neclar cum ar putea arăta o astfel de extindere. Există, însă, unele constrângeri materiale, iar nici Statele Unite, nici Rusia nu sunt în prezent bine poziționate pentru a exploata eliminarea limitelor într-un mod dramatic.
Ambele țări s-au luptat să își modernizeze forțele nucleare și instalațiile de producție. Deși fiecare ar putea apela la arsenalele existente pentru a-și crește numărul de rachete desfășurate, niciuna nu este capabilă în prezent să se angajeze într-o cursă a înarmărilor în stilul Războiului Rece.
Chiar și China – în ciuda faptului că a petrecut ultimul deceniu modernizând fiecare aspect al întreprinderii sale de arme nucleare – se confruntă acum cu întârzieri.
Recentul raport al Departamentului Apărării al SUA privind puterea militară a Chinei, de exemplu, a afirmat că China se luptă în prezent să construiască reactoare reproducătoare rapide pentru producerea de plutoniu.
Cea mai îngrijorătoare consecință a eșecului Noului START nu este că Statele Unite și Rusia își vor extinde dramatic arsenalele pe termen scurt. Ci că, pe termen lung, atât Statele Unite, cât și Rusia și-ar putea modifica forțele în alte moduri care ar distruge orice încredere reciprocă rămasă și ar face mult mai dificilă revenirea la un viitor proces de control al armelor.
Se uită adesea cât de mult din forțele nucleare ale Statelor Unite și Rusiei – inclusiv modul în care sunt clasificate armele, unde sunt amplasate și cum sunt pregătite pentru luptă – a fost modelată de decenii de mecanisme ale tratatelor de control al armelor, concepute pentru a minimiza frauda și a îmbunătăți responsabilitatea.
Citește și:
Noul START și tratatele care l-au precedat, datând din 1972, au impus restricții și definiții detaliate menite să asigure că verificarea conformității de către ambele părți era fezabilă.
Aceste prevederi au fost importante pentru că verificarea era – și rămâne – dificilă. În timpul Războiului Rece, detectarea de la distanță prin mijloace tehnice naționale era costisitoare, lentă și nu de o calitate deosebit de bună. Chiar și în cazul inspecțiilor la fața locului, exista întotdeauna riscul ca rachetele să fie ascunse, mutate sau deghizate.
Pentru a atenua aceste provocări, tratatele de control al armelor au stabilit definiții clare pentru lucruri precum bazele de rachete, au obligat fiecare parte să își declare locațiile, au interzis operarea rachetelor din zone nedeclarate și, în temeiul Noului START, au interzis ascunderea deliberată a forțelor nucleare de sateliții de supraveghere ai celeilalte părți.
La vremea respectivă, aceste reguli nu au degradat semnificativ supraviețuirea forțelor nucleare mobile, pentru că tehnologia disponibilă nu putea urmări rapid rachetele pe teren. Astăzi, nu mai e cazul pentru acest lucru. Capacitățile de teledetecție guvernamentale și comerciale sunt mult mai avansate din punct de vedere tehnic și mai robuste decât în timpul Războiului Rece. Progresele în domeniul armelor cibernetice adaugă un nou nivel de risc: inspecțiile la fața locului ar putea expune vulnerabilități în infrastructura de producție sau de implementare, care ar putea fi exploatate ulterior.
Dacă o parte consideră că cealaltă intenționează să exploateze măsurile de transparență în acest fel pentru a-și consolida supremația nucleară – o îngrijorare pe care Rusia și China au ridicat-o în repetate rânduri cu privire la Statele Unite – atunci dezvăluirea oricărei informații ar putea reprezenta un pericol serios pentru capacitatea unui stat de a rezista unui prim atac nuclear. Răspunsul rațional ar fi izolarea completă a forțelor nucleare de observațiile externe.
Tocmai acestea sunt preocupările care au determinat postura nucleară a Chinei. Nefiind niciodată obligată prin tratate de control al armelor, China și-a dezvoltat forțele nucleare fără a fi constrânsă de niciun mecanism de verificare. Spre deosebire de Statele Unite și Rusia, care declară și afișează deschis amplasamentele forțelor lor nucleare, China folosește ascunderea și secretul pentru a asigura supraviețuirea arsenalului său.
De exemplu, își deghizează forțele mobile în camioane de marfă (sau, în mod amuzant, camioane poștale) și utilizează tuneluri secrete special construite pentru a-și găzdui rachetele balistice intercontinentale – ambele fiind considerate încălcări ale Noului START.
Fără un tratat de control al armelor care să limiteze acest lucru, Statele Unite și Rusia sunt libere să adopte măsuri similare. Dacă, de exemplu, Rusia ar considera că progresele în detectarea de la distanță a SUA amenință supraviețuirea forțelor sale mobile, ar putea oglindi comportamentul Chinei și să își modifice practicile de stabilire a bazelor și de operare în moduri care anterior erau interzise – deplasarea mai frecventă a forțelor sale nucleare, operarea din locații nedeclarate sau ascunderea numărului exact de focoase nucleare desfășurate.
Aceste probleme vor ajunge la un punct culminant dacă negocierile privind un tratat succesor se prelungesc sau dacă Trump insistă să implice China în acest proces. Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a recunoscut acest lucru în mod explicit, vineri: „Înțelegem că acest proces poate lua timp. Acordurile anterioare, inclusiv Noul START, au necesitat ani de negociere și au fost construite pe decenii de precedente. De asemenea, acestea au fost între două puteri, nu trei sau mai multe.”
Citește și:
Dacă negocierea unui nou tratat de control al armelor între trei state este într-adevăr ceva ce va dura ani, dacă nu chiar un deceniu, atunci fereastra de control al armelor s-ar putea să se închidă deja. Cu cât această dinamică persistă mai mult, cu atât este mai mare riscul ca ambele părți să devieze de la posturile menite să maximizeze verificarea către unele care sunt inerent și poate intenționat dificil de verificat.
Astfel de schimbări ar genera, la rândul lor, și mai multă neîncredere, pentru că eforturile de a spori supraviețuirea forțelor mobile ar putea fi interpretate ca încercări de a masca dimensiunea forței sau de a evita complet monitorizarea. Rezultatul ar fi o buclă de feedback de neîncredere care ar îngreuna din ce în ce mai mult orice măsuri viitoare de control al armelor. Încercarea de a implica China ar opri întregul proces, pentru că Statele Unite ar solicita probabil mecanisme de verificare care ar fi fundamental incompatibile cu metoda actuală de stabilire a bazelor a Chinei.
Acestea nu sunt probleme ușor de rezolvat. De fapt, s-ar putea să fie imposibil de rezolvat, având în vedere progresele tehnologice de urmărire a forțelor mobile și dezvoltarea armelor cibernetice. Dacă până și cea mai banală informație despre forța nucleară a unui inamic este acum un potențial vector de atac, negocierea a ceea ce poate fi dezvăluit în siguranță devine extraordinar de dificilă.
În cele din urmă, cele mai mari riscuri care decurg din eșecul Noului START au puțin de-a face cu numărul de focoase nucleare sau de vehicule de livrare.
Mai degrabă, ele rezidă în erodarea treptată a încrederii dintre Statele Unite și Rusia, agravată de o realitate tehnică în schimbare care stimulează schimbări de postură.
Cum se va desfășura acest lucru este imposibil de prezis. Ceea ce este clar, însă, este că negocierea tratatului de control al armelor din viitor ar putea fi mult mai dificilă decât se așteaptă administrația Trump.
După cum a spus Rubio, este un proces care va dura ani de zile. Ar trebui ca SUA să fie pregătite pentru posibilitatea că ar putea dura un deceniu ca orice nou tratat de control al armelor să intre în vigoare – și pentru ca toate statele nucleare majore să devină mai evazive între timp.
Citește și:
Apelul NATO după expirarea tratatului de control al armelor nucleare între SUA și Rusia
Editor : Ș.R.