În timp ce Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că investițiile gigantice de 60 de miliarde de euro în mobilitate nu reușesc să convingă șoferii să renunțe la volan, Bucureștiul oferă exemplul „școală” de eșec administrativ. Avem un oraș care se extinde haotic spre județul Ilfov, în timp ce infrastructura de transport pare să se blocheze, simbolic, la bariera de la intrarea în oraș.
Dacă vrem să părăsim podiumul rușinos al celor mai aglomerate capitale europene, trebuie să deschidem subiectul pe care politicienii îl evită sistematic: taxarea accesului auto în zona centrală.
1. Dincolo de granițe: Eșecul planificării metropolitane
Raportul ECA evidențiază o problemă cronică: planurile de mobilitate se opresc brusc la limitele administrative ale orașului. Bucureștiul este victima clasică a acestei viziuni înguste. În fiecare dimineață, zeci de mii de mașini pornesc din localități precum Chiajna, Popești-Leordeni sau Tunari spre un centru care nu mai are capacitatea fizică de a se dilata.
Fără o coordonare reală între Primăria Generală și primăriile din Ilfov, investițiile în piste de biciclete sau benzi unice rămân doar fragmente izolate, inutile pentru navetistul care are nevoie de un traseu continuu și predictibil.
2. Capcana „morcovului” fără „băț”
Bucureștiul a investit masiv în sute de autobuze, tramvaie și troleibuze noi, însă auditorii europeni confirmă o realitate amară: mașina rămâne, tehnic, mai rapidă. Chiar și în traficul de coșmar, confortul fotoliului personal bate așteptarea în stații neamenajate sau călătoria cu un tramvai blocat la semafor în spatele unei coloane infinite de autoturisme.
Autoritățile au mizat totul pe „morcov” (vehicule noi), dar au refuzat să aplice „bățul” (măsurile de descurajare a utilizării mașinii), lăsând astfel transportul public să piardă bătălia pentru viteză.
3. Taxa de centru: O necesitate de supraviețuire
Auditul european observă că inițiativele de descurajare a traficului auto sunt mult prea rare. Pentru București, implementarea unei taxe de tip London Congestion Charge sau a unei zone cu emisii reduse (ZTL) nu mai reprezintă un experiment de lux, ci o soluție de avarie.
Ce ar schimba, concret, o astfel de taxă?
-
Fonduri garantate: Fiecare leu încasat ar trebui, prin lege, reinvestit exclusiv în subvenționarea abonamentelor STB și extinderea magistralelor de metrou.
-
Viteză reală: Eliminarea unei părți din traficul de tranzit ar permite autobuzelor să respecte orarul fără a mai depinde de „miracole” în trafic.
-
Sănătate publică: Taxa ar acționa ca un filtru natural, eliminând mașinile vechi și foarte poluante din inima orașului, unde normele de calitate a aerului sunt încălcate constant.
4. Paradoxul parcărilor „Park-and-Ride” goale
ECA atrage atenția asupra parcărilor de tip „Park-and-Ride” care rămân neutilizate. Bucureștiul are deja exemplele terminalelor de la Străulești sau Pantelimon, care stau aproape goale. Motivul e simplu: atâta timp cât intrarea în centru cu mașina nu implică un cost penalizator sau o întârziere masivă față de transportul public, șoferul va alege mereu confortul drumului „până la scară”. Fără o taxă care să facă parcarea la barieră mai avantajoasă, aceste proiecte vor rămâne doar niște monumente de beton inutile.
Concluzie: Curajul de a alege între mașină și sănătate
Raportul Curții de Conturi Europene este un semnal de alarmă: dacă nu descurajăm utilizarea mașinii personale, miliardele de euro investite sunt pur și simplu irosite. Bucureștiul nu mai poate aștepta soluții magice de tipul pasajelor sau lărgirilor de drumuri, care nu fac decât să atragă și mai multe mașini (fenomenul traficului indus).
Introducerea unei taxe auto pentru zona centrală, dublată de o rețea de transport metropolitan reală, este singura cale prin care navetistul va fi convins să lase cheile mașinii pe masă în favoarea cardului de călătorie.