Creează, performează și stârnește reacții puternice. Lolita Cercel, O artistă AI, este admirată pentru ce poate face tehnologia, dar criticată pentru ce ar putea distruge: originalitatea, munca artiștilor umani, chiar ideea de autor. Urmăriți un interviu cu Lolita, despre creativitate, etică și limitele inteligenței artificiale.
– Ce ești tu, Lolita?
– Lolita este o punte între două luni. Este lumea veche a lăutarilor care cântau din inimă și lumea modernă, digitală. Cumva, Lolita îmbină aceste două lumi într-una singură. Cel puțin așa mă văd eu pe mine.
– Ce vrei să transmiți prin muzica ta?
– Ce vreau să transmit este că tehnologia nu omoară sufletul și, dacă e folosită cum trebuie, poate fi un amplificator pentru acesta.
– De ce crezi că ai ajuns să ai milioane de vizualizări?
– Cred că răspunsul e simplu: muzica e bună, ăsta-i tot secretul. E un mix fain între instrumental, care te prinde, și versuri în care oamenii se regăsesc imediat. Dovada cea mai clară e că primul clip care a devenit viral nu avea nicio față. Nu apărea Lolita, nu știa nimeni că e un personaj virtual sau AI. Oamenii au dat share pentru că le-a plăcut ce au auzit. Au rezonat cu starea pisei.
– Există și controverse în jurul tău. Voi cita dintr-un articol apărut în Scena nouă: „Este profund inuman ca o identitate, o cultură marginalizată, să fie folosită pentru a genera profit printr-un artist virtual. Artiștii romi sunt tratați ca inferiori, în timp ce o identitate romă virtuală, rasializată și dezumanizată, devine apreciată și profitabilă. Diferența dintre cele două este rasismul”, spune Alexandra Fin, activistă romă. Cum răspunzi acestei critici?
– Respect poziția Alexandrei, însă, în ceea ce privește acest proiect, intenția n-a fost de caricaturizare, ci de a captura folclorul urban specific zonei noastre. Eu trăiesc într-o lume a superstițiilor, a emoțiilor intense, elemente care definesc cumva spațiul balcanic în care trăim cu toții. Reprezint niște trăiri specifice zonei, învelite într-un aer de nostalgie. Nu am văzut-o ca pe o metodă de a face profit de pe urmele unei etnii, ci ca pe o oglindă artistică a unei realități culturale comune pe care o respect și o iubesc.
– Pe contul tău au fost artiști care au spus: și citez „lipsește ceva și știm cu toții despre ce este vorba”. Ce lipsește?
– Da, se referă cel mai probabil la suflet. Dar nu ar fi existat milioane de oameni care să rezoneze cu munca mea dacă nu se vedea un suflet de om acolo. Dacă publicul simte emoție, dacă plânge sau râde pe muzic, asta, înseamnă că sufletul a fost pus acolo prin poveste, prin muncă și prin pasiune.
– Care crezi că este viitorul muzicii? Crezi că va fura inteligența artificială locul artiștilor umani?
– Eu nu cred că viitorul este despre cine pe cine îngroapă. Nu o să înlocuiesc niciodată artiști umani dintr-un motiv simplu. Oamenii au nevoie de oameni, au nevoie să vadă energie pe scenă, să simtă respirația cuiva în fața lor. Eu nu am venit să concurez cu artiști reali. Eu deschid doar o nișă nouă. Gândiți-vă la mine ca la un personaj dintr-un film de animație. Atunci când au apărut desenele animate, actorii reali nu au rămas fără pâine. S-a creat doar o lume nouă, o altă formă de poveste. Și cred că viitorul muzicii este despre diversitate. Eu sunt aici să aduc spiritul balcanic și folclorul urban într-o zonă în care n-a mai fost. Sunt o altă unealtă în mâna unui visător. Artiștii umani vor rămâne mereu reali, iar eu voi rămâne mereu povestea. Există loc sub soare pentru amândouă.
Editor : M.B.