Taiwanul avertizează: Avioane mlilitare chineze au „simulat atacuri” împotriva unor nave militare străine

0
4
taiwanul-avertizeaza:-avioane-mlilitare-chineze-au-„simulat-atacuri”-impotriva-unor-nave-militare-straine
Taiwanul avertizează: Avioane mlilitare chineze au „simulat atacuri” împotriva unor nave militare străine

Directorul spionajului taiwanez, Tsai Ming-yen, a acuzat miercuri avioane chineze că au „simulat atacuri” împotriva unor nave militare străine care traversau strâmtoarea care desparte China de Taiwan.

China revendică Taiwanul şi consideră că strâmtoarea care o desparte de insula taiwaneză – una dintre cele mai frecventate în lume – face parte din teritoriul chinez.

Ţări ca Statele Unite şi Regatul Unit consideră Strâmtoarea Taiwan ape internaţionale, deschise tuturor navelor, potrivit News.ro.

Opt ţări – inclusiv Japonia, Australia şi Franţa – au traversat aceste ape de la începutul anului, a anunţat directorul Biroului Securităţii Naţionale din Taiwan, Tsai Ming-yen.

China supraveghează „fiecare navă”, a subliniat Tsai Ming-yen, răspunzând unei interpelări a unui deputat în Parlamentul taiwanez.

„Ea va desfăşura mijloacele necesare pentru a efectua supravegherea respectivă, iar uneori va mobiliza de asemenea forţe aeriene pentru a simula atacuri, cu scopul de a-şi semnala prezenţa militară şi a-şi revendica hegemonia în Stâmtoarea Taiwan”, a acuzat el.

Taiwanul face schimb de informaţii clasificate cu „aliaţii internaţionali”, inclusiv informaţii cu privire la activităţi militare chineze, a precizat Tsai Ming-yen.

Beijingul şi-a crescut, în ultimii ani, presiunea militară, economică şi diplomatică împotriva Taiwanului, condus de către un regim democratic, şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a prelua controlul insulei.

Armata taiwaneză semnalează o prezenţă tot mai mare a unor nave, drone şi avioane militare chinezeşti în jurul teritoriului taiwanez, iar exerciţii militare de mare amploare sunt organizate cu regularitate.

Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a prezentat săptămâna trecută un plan în vederea creşterii cheltuielilor cu apărarea în valoare de 40 de miliarde de dolari în următorii opt ani.

El a anunţat dezvoltarea unui sistem de apărare aeriană pe mai multe niveluri.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.