Descoperire macabră într-un apartament din Timișoara: bărbat decapitat cu o ghilotină improvizată. Poliția a găsit două bilete de adio

0
1
descoperire-macabra-intr-un-apartament-din-timisoara:-barbat-decapitat-cu-o-ghilotina-improvizata.-politia-a-gasit-doua-bilete-de-adio
Descoperire macabră într-un apartament din Timișoara: bărbat decapitat cu o ghilotină improvizată. Poliția a găsit două bilete de adio

Un bărbat de 45 de ani a fost găsit decapitat într-un apartament închiriat în regim hotelier aflat pe Calea Aradului din Timişoara. Din primele informaţii, bărbatul este născut în judeţul Mehedinţi, dar locuia în Timişoara. El ar fi fost decapitat cu o ghilotină improvizată descoperită de poliţişti în apartament şi ar fi lăsat cel puţin două bilete de adio.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru News.ro, că un bărbat a fost găsit decapitat într-un apartament din Timişoara.

Lângă trupul său, anchetatorii au găsit o ghilotină improvizată, iar în încăpere ar fi fost găsite două bilete de adio în care scria că dorinţa lui a fost să se sinucidă.

Poliţiştii au fost sesizaţi de persoana care se ocupa de închirierea apartamentului.

„La data de 19 ianuarie 2026, poliţiştii Secţiei 5 Urbane Timişoara au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că, într-un apartament închiriat în regim hotelier, situat pe strada Marginii din municipiul Timişoara, se află un bărbat decedat. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 45 de ani, găsit decedat în grupul sanitar al apartamentului”, a transmis IPJ Timiş.

În continuare, poliţiştii fac cercetări în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt.

Editor : B.E.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.