
Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, a declarat că regimul islamic de la Teheran este condamnat să se prăbușească, indiferent de poziția comunității internaționale. Într-o conferință de presă la Washington, el a cerut Occidentului să ofere un sprijin mai hotărât protestatarilor iranieni, afirmând că schimbarea de regim este deja în curs și nu mai poate fi oprită.
Reza Pahlavi, fiul fostului monarh iranian pro-occidental, a prezis că regimul islamic din Iran va cădea și a susținut că el este „unic poziționat” pentru a conduce un viitor guvern de tranziție. Demersul său de a prelua temporar conducerea unui nou Iran vine după săptămâni de proteste în masă, în urma cărora mii de persoane au fost ucise, în timp ce manifestațiile au fost reprimate brutal de forțele de securitate, notează The Guardian.
Calificările sale vor fi cu siguranță contestate de alți opozanți ai regimului ayatollahului Ali Khamenei, având în vedere că Pahlavi nu a mai fost în Iran de când familia sa a fugit din țară la începutul Revoluției Islamice din 1979. Mulți îi pun sub semnul întrebării nivelul de sprijin popular, chiar dacă numele său a fost scandat la unele proteste.
Făcând apel la Occident să ajute la înlăturarea lui Khamenei, liderul suprem al Iranului, Pahlavi a declarat vineri că regimul este, totuși, sortit prăbușirii, cu sau fără un asemenea ajutor. „Poporul iranian întreprinde acțiuni decisive pe teren; acum este momentul ca și comunitatea internațională să i se alăture pe deplin”, le-a spus el jurnaliștilor la o conferință de presă la Washington.
El a precizat că implicarea străină nu necesită „trupe pe teren”, ci mai degrabă „intervenții țintite” care ar putea slăbi aparatul represiv al regimului, cum ar fi măsuri împotriva conducerii Gardienilor Revoluției.
„Ceea ce au nevoie din partea lumii este un sprijin hotărât și bine direcționat pentru a proteja vieți, a amplifica vocile oamenilor și a grăbi prăbușirea care este deja în curs”, a spus el. „Dar să fiu clar: cu sau fără ajutorul lumii, regimul va cădea. Va cădea mai repede și vor fi salvate mai multe vieți dacă lumea își transformă cuvintele în acțiuni.”
Mii de protestatari au fost uciși
Pahlavi a afirmat că 12.000 de protestatari au fost uciși în decurs de 48 de ore, în timp ce forțele de securitate au desfășurat o represiune sângeroasă împotriva demonstrațiilor care au cuprins țara începând din 28 decembrie. Organizațiile pentru drepturile omului au confirmat cifre mai mici, dar estimează totuși că bilanțul morților se ridică la mii.
Donald Trump promisese că „ajutorul este pe drum” dacă regimul va continua să ucidă protestatari sau să execute persoane reținute. Ulterior însă a făcut un pas înapoi, după avertismentele aliaților SUA din Orientul Mijlociu că o intervenție militară ar putea declanșa instabilitate regională. Vineri, pe rețeaua sa Truth Social, Trump a mulțumit regimului iranian pentru că ar fi anulat un val de execuții programate.
„Respect foarte mult faptul că toate spânzurările programate, care urmau să aibă loc ieri (peste 800), au fost anulate de conducerea Iranului. Mulțumesc!”, a scris el.
Pahlavi vorbește de „o tranziție stabilă”
Pahlavi a vorbit public după ce protestatarii i-au scandat numele și au strigat „trăiască șahul” la recentele manifestații, o evoluție ironică, având în vedere că regimul monarhic al tatălui său, șahul Mohammad Reza Pahlavi, a fost răsturnat după luni de proteste similare în masă și acuzații de tortură și abuzuri asupra drepturilor omului.
Întrebat de The Guardian dacă intenționează să restabilească monarhia, el a evitat un răspuns clar, dar a spus că are „un plan cuprinzător pentru o tranziție ordonată, gata să fie implementat imediat”. Acesta ar include referendumuri pentru a stabili forma viitorului guvern, însă a refuzat să excludă o eventuală restaurare monarhică.
„Sunt unic poziționat pentru a asigura o tranziție stabilă”, a afirmat el. „Acesta este verdictul exprimat tare și clar de oameni, chiar în fața gloanțelor.” El a susținut că „segmente largi” ale forțelor de securitate au refuzat deja să tragă asupra populației și că „i-au șoptit loialitatea lor”.
Referindu-se la legătura dintre el și poporul iranian, o formulare ce amintește de retorica tatălui său, Pahlavi a declarat: „Este cu mine de la naștere și nu poate fi ruptă, nici măcar în exil.”
Editor : M.I.

