Prosumatorii ar putea împărți energia produsă cu alți consumatori. Ce prevede proiectul pus în dezbatere de Ministerul Energiei

0
13
prosumatorii-ar-putea-imparti-energia-produsa-cu-alti-consumatori.-ce-prevede-proiectul-pus-in-dezbatere-de-ministerul-energiei
Prosumatorii ar putea împărți energia produsă cu alți consumatori. Ce prevede proiectul pus în dezbatere de Ministerul Energiei

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică, pe 15 ianuarie 2026, un proiect de ordonanță de urgență care modifică Legea energiei electrice și a gazelor naturale. Documentul propune schimbări importante pe piața de energie, întărește protecția consumatorilor și introduce, pentru prima dată în România, conceptul de „partajare a energiei”, care le-ar permite prosumatorilor să împartă surplusul de energie cu alți consumatori, gratuit sau contra cost.

În nota de fundamentare, Ministerul Energiei arată că proiectul este necesar pentru transpunerea unei directive europene adoptate în 2024, care modifică regulile de funcționare a pieței energiei electrice la nivelul Uniunii Europene.

Autoritățile susțin că legislația actuală nu mai răspunde pe deplin realităților din piață, după criza energetică din ultimii ani, marcată de creșteri puternice de preț și volatilitate ridicată.

În plus, România se află într-o procedură de infringement pentru netranspunerea la timp a directivei, iar adoptarea ordonanței este prezentată ca o măsură urgentă pentru evitarea sancțiunilor europene.

Contracte mai clare și reguli mai stricte pentru furnizori

Proiectul de ordonanță introduce explicit în Legea 123/2012 noțiunea de contract de furnizare a energiei electrice pe durată determinată și cu prețuri fixe.

Potrivit definiției propuse, acest tip de contract presupune că prețul energiei și clauzele contractuale rămân neschimbate pe durata contractului.

Textul precizează însă că factura finală poate fi influențată de elemente care nu sunt stabilite de furnizor, precum taxele, impozitele sau tarifele reglementate pentru serviciile de rețea. Aceste componente nu sunt considerate parte a prețului fix al energiei.

Totodată, proiectul întărește obligațiile de informare ale furnizorilor, care trebuie să explice clar consumatorilor, înainte de semnarea sau prelungirea contractelor, dacă prețul este fix, variabil sau dinamic și cum este format prețul final facturat.

Contractele cu preț dinamic, monitorizate de ANRE

Documentul reglementează mai clar și contractele de furnizare cu preț dinamic, în care prețul energiei variază în funcție de evoluția pieței.

Aceste contracte sunt asociate în special cu utilizarea contoarelor inteligente.

Ministerul Energiei arată că ele pot oferi oportunități de reducere a costurilor pentru unii consumatori, dar implică și riscuri, motiv pentru care furnizorii au obligația de a oferi informații complete înainte de încheierea contractelor.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei va avea atribuții extinse de monitorizare a impactului acestor contracte și va publica rapoarte periodice privind evoluția lor.

Protecție sporită pentru consumatorii vulnerabili

Proiectul include prevederi care vizează consolidarea protecției consumatorilor vulnerabili și a celor afectați de sărăcie energetică.

Potrivit Ministerului Energiei, noile reguli urmăresc să limiteze expunerea acestor consumatori la efectele volatilității pieței, fără a modifica drepturile existente privind schimbarea furnizorului sau obligațiile contractuale de plată.

Cea mai importantă noutate adusă de proiect este introducerea în legislație a conceptului de „partajare a energiei”, care nu a existat până acum în Legea energiei.

Până în prezent, un prosumator putea fie să consume energia produsă de propriile panouri fotovoltaice, fie să injecteze surplusul în rețea, în condițiile stabilite de lege.

Proiectul propune o a treia opțiune: clienții activi pot partaja surplusul de energie produsă din surse regenerabile cu alți consumatori, gratuit sau contra cost, pe baza unor acorduri directe.

Ce înseamnă, concret, partajarea energiei

Practic, noul cadru legal permite ca, într-un bloc, într-un ansamblu de locuințe sau într-o comunitate locală, o gospodărie care are panouri fotovoltaice să poată furniza energie unei alte gospodării care nu are panouri.

Energia poate fi transferată fie cu titlu gratuit, fie contra cost, în funcție de înțelegerea dintre părți.

Ministerul Energiei a precizat că proiectul stabilește cadrul legal general, iar detaliile tehnice privind măsurarea, decontarea și rolul operatorilor de distribuție vor fi reglementate ulterior de ANRE.

Proiectul introduce și conceptul de acord flexibil de racordare, destinat zonelor în care rețelele electrice au capacitate limitată.

Acest mecanism ar urma să permită racordarea mai rapidă a noilor capacități de producție, în special din surse regenerabile, cu anumite condiții de limitare și control al energiei evacuate în rețea.

Proiectul este inițiat de Ministerul Energiei și se află în consultare publică. Pentru a intra în vigoare, ordonanța trebuie adoptată de Guvern și publicată ulterior în Monitorul Oficial.

CITEȘTE ȘI: De la 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare majorări de taxe și impozite. Ce se schimbă și cine plătește mai mult

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.