Ministrul Alexandru Rogobete anunță că a trimis Corpul de control la Constanţa şi Buzău

0
6
ministrul-alexandru-rogobete-anunta-ca-a-trimis-corpul-de-control-la-constanta-si-buzau
Ministrul Alexandru Rogobete anunță că a trimis Corpul de control la Constanţa şi Buzău

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, marţi, că a trimis Corpul de control pentru verificări în urma decesului tânărului de 25 de ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, precum şi privind copiii care ar fi intrat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

„Eu am discutat cu preşedintele Colegiului Medicilor din România, doamna (Cătălina) Poiană care, prin colegiu, a început o anchetă atât în cazul pacientului de la Buzău, cât şi în cazul pacienţilor de la Constanţa. La Constanţa, există Corpul de control acum, acolo. Este un control în desfăşurare care va dura toată săptămâna şi care se axează pe situaţia acelor scutiri de gardă. (…) CMR va face o anchetă, aştept rezultatul.

Corpul de control l-am trimis, este la spital, va verifica şi într-o parte şi în alta cum stau lucrurile şi voi veni cu o lămurire. (…) Vă garantez că dacă preşedintele Consiliului Judeţean Buzău nu era Marcel Ciolacu anumiţi politicieni nu vorbeau despre cazul de la Buzău”, a afirmat ministrul Sănătăţii, la Antena 3, potrivit Agerpres. 

Potrivit acestuia, în cele două cazuri, Colegiul Medicilor din România va analiza conduita terapeutică şi modul în care au acţionat medicii.

„Pentru ambele cazuri eu nu o să îmi dau niciodată cu părerea din punct de vedere medical, pentru că nu am acest drept. Conduita terapeutică, modul în care au acţionat medicii, dacă au acţionat la timp, dacă au greşit este apanajul exclusiv al Colegiului Medicilor din România şi oamenii trebuie să înţeleagă acest lucru. Atunci când apar astfel de situaţii cu privire la efectiv activitatea medicală sau la tratamentul aplicat unui pacient Colegiul Medicilor este cel în măsură şi singurul de altfel din această ţară să verifice dacă lucrurile au fost făcute corespunzător sau nu”, a explicat Rogobete.

La sfârşitul săptămânii trecute, familia unui copil în vârstă de doi ani şi cinci luni a acuzat cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal.

Ulterior, starea copilului s-a agravat, au apărut septicemia şi o disfuncţie multiplă de organe. Familia susţine că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operaţie şi că nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore.

Al doilea caz este cel al unei fetiţei de şase ani, care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apendicită la Spitalul Judeţean Constanţa. Cei doi copii se află în moarte cerebrală, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat, luni, că au demarat o anchetă internă în aceste cazuri. ”A fost demarată o anchetă internă. În această dimineaţă s-a întrunit o comisie medicală. S-au solicitat toate documentele în ambele cazuri semnalate şi la acest moment se analizează”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.