
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, luni, echipei sale de negociatori să finalizeze documentul privind garanțiile de securitate pentru Ucraina din partea Statelor Unite, relatează RBC Ukraine. Potrivit acestuia, cele două părți au stabilit programul în următoarele două săptămâni pentru pregătirea și posibila semnare a acordului de pace.
Liderul ucrainean a primit un raport detaliat despre stadiul negocierilor privind garanțiile de securitate din partea SUA.
Într-o postare pe Telegram, Zelenski a spus că a cerut echipei sale să finalizeze documentul și a precizat că părțile au discutat deja despre programul pentru următoarele două săptămâni, inclusiv întâlnirile planificate, pregătirea și posibila semnare a acordurilor.
„Acesta ar trebui să fie un document de importanță istorică, iar textul atinge în prezent exact acest nivel”, a subliniat Zelenski.
De asemenea, în cadrul negocierilor, a fost acordată o atenție specială documentelor privind reconstrucția și dezvoltarea economică a Ucrainei.
Președintele ucrainean a dat instrucțiuni prim-ministrului Iuliia Svîrîdenko, viceprim-ministrului Taras Kachka și ministrului Oleksii Sobolev să asigure supravegherea completă și revizuirea de către experți a tuturor aspectelor economice ale viitoarelor acorduri între Ucraina și SUA, precum și ale acordurilor trilaterale în formatul Ucraina-Europa-America.
Au fost definiți, de asemenea, parametrii pentru utilizarea fondurilor de reconstrucție de la partenerii internaționali, mai notează sursa citată.
Poziția față de Rusia și presiunea sancțiunilor
Zelenski a menționat că partea americană este în comunicare cu Rusia, asigurând un cadru politic de bază pentru încheierea războiului.
„Am prezentat viziunea noastră și Rusia trebuie să ofere un răspuns clar cu privire la disponibilitatea sa de a pune capăt războiului în termeni reali. Dacă această disponibilitate nu există, presiunea asupra agresorului trebuie să continue să crească”, a subliniat președintele.
El a evidențiat, de asemenea, importanța întăririi sancțiunilor împotriva flotei-fantomă a Rusiei, a schemelor financiare utilizate pentru a ocoli restricțiile și necesitatea de a limita la maximum veniturile din export ale Moscovei dacă războiul continuă.
Totodată, Zelenski a mulțumit tuturor partenerilor care ajută Ucraina să protejeze viețile cetățenilor săi și care susțin eforturile diplomatice pentru a ajunge la o pace justă.
„Mulțumesc tuturor celor din lume care ne ajută să protejăm viețile în Ucraina și, în ciuda tuturor, să rămânem pe calea diplomatică”, a concluzionat președintele.
Între timp, Ucraina continuă negocierile de pace împreună cu partenerii europeni și americani. La Paris a avut loc o reuniune a Coaliției de Voință la nivel de lideri, în urma căreia Kievul, Parisul și Londra au semnat o declarație de intenție privind desfășurarea unui contingent occidental pe teritoriul ucrainean.
În plus, potrivit unor surse, Zelenski și președintele american Donald Trump au convenit în proporție de 90% asupra planului de pace american. E preconizat că documentul va fi supus unui referendum național în Ucraina.
Miercuri, 7 ianuarie, reprezentantul special al Kremlinului, Kirill Dmitriev, a fost văzut la Paris. Potrivit relatărilor mass-media, el a fost primit la ambasada SUA. Axios a raportat că trimișii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit cu Dmitriev pentru a discuta planul american de pace pentru Ucraina.
Editor : C.L.B.

