
În capitala dictatorilor din Myanmar, chiar și în vârf de sezon electoral, traficul este inexistent. Naypyidaw înseamnă „Casa regilor”, dar, în realitate, este un buncăr vast pentru liderii militari care au păstrat puterea în această țară din Asia de Sud timp de mai bine de jumătate de secol. Cu o configurație defensivă și o întindere uriașă, este clar că orașul Naypyidaw a luat naștere din teama membrilor juntei de a fi invadați și din apetența lor pentru un stat totalitar cu iz tropical.
După 50 de ani de dictatură militară, urmați de 10 ani de relativă liberalizare, în 2021, Myanmar a cunoscut o nouă lovitură de stat militară care a dat jos guvernul ales în mod democratic, reinstaurarea unei culturi a fricii în care un singur cuvânt nepotrivit te poate trimite la închisoare și un război civil devastator în care au murit mii de oameni și alți 3,5 milioane au fost strămutați.
Junta militară, condusă de generalul Min Aung Hlaing, s-a baricadat în Naypyidaw. În timp ce restul țării suferă din cauza penelor de curent, a foametei, a bombardamentelor și atacurilor cu drone, generalii trăiesc în vile luxoase construite departe de oamenii pe care îi reprimă de zeci de ani. În Naypyidaw, există stații de încărcare a mașinilor electrice și sculpturi vegetale.
„Reședința regilor” are mai multe zone foarte strict delimitate: zona militară, zona hotelurilor, zona ministerelor și așa mai departe. Fiecare zonă se află la câțiva kilometri de celelalte, iar unele dintre ele, precum zona parlamentului, se remarcă prin cât de puțină lume trăiește acolo, mai ales după puciul din 2021.

Liga Națională pentru Democrație (NLD), partidul care a câștigat ultimele două alegeri, a fost desființată de comisia electorală controlată de membrii juntei. Liderul partidului, Aung San Suu Kyi, se află la închisoare, undeva în Naypyidaw.
Victoriile electorale clare obținute de NLD în 2015 și 2020 au cuprins chiar și capitala țării, acolo unde electoratul este format din funcționari publici, familiile ofițerilor militari și „armatele” de îngrijitori care se ocupă de întreținerea orașului Naypyidaw, scrie New York Times.
Dar, pentru generali, era de neconceput ca reprezentanții NLD să câștige chiar și în orașul special construit de armată. Aceștia au răsturnat guvernul civil în 2021, argumentând că au fost comise fraude electorale, cu toate că observatorii internaționali au spus că alegerile din 2020 au fost libere și corecte.

O capitală pustie construită pentru liderii armatei
La fel ca multe alte aspecte ale capitalei, și populația oficială de 1 milion de oameni este o farsă. În timp ce generalii și-au decorat vilele uriașe, funcționarii publici forțați să se mute aici din fosta capitală aglomerată, Yangon, au primit locuri de cazare modeste în clădiri vopsite în funcție de domeniul în care activează locatarii lor: verde pentru ministerul agriculturii și albastru pentru cel al sănătății.
„Îmi place Naypyidaw, dar oamenilor care se mută din Yangon s-ar putea să nu le placă”, a spus chiar generalul Zaw Min Tun, purtătorul de cuvânt al juntei. „Dar noi suntem soldați. Noi trebuie să trăim aici. Suntem obișnuiți cu locuri mult mai dificile decât Naypyidaw.”
În alegerile din 2015, un loc în parlament a fost câștigat de Phyo Zeya Thaw, un rapper care a fost trimis după gratii pentru versurile sale politice. După lovitura de stat, el a fost condamnat pentru terorism și executat de junta militară, în 2022.
Naypyidaw a fost construit abia cu două decenii în urmă, dar s-a degradat rapid, mai ales după lovitura de stat. Hotelurile sunt aproape goale, singurii oaspeți fiind consilierii militari străini și afaceriștii din Asia dispuși să facă comerț cu un regim supus sancțiunilor internaționale.
Atât de puține mașini circulă pe marile bulevarde ale capitalei încât o cireadă de bovine zebu albe se poate întinde pe mai multe benzi fără să fie vreun pericol să fie lovite de mașini.
La grădina zoologică din oraș, toate păsările au murit. Atracțiile principale sunt un tigru alb foarte slăbit și o pereche de lei letargici.

Fortăreața dictatorilor nu este impenetrabilă
Când regiunea centrală din Myanmar a fost lovită de un cutremur, în luna martie a anului trecut, mii de oameni au murit și sute de clădiri au fost avariate în Naypyidaw.
Mulți dintre funcționarii publici și alți angajați ai ministerelor au ajuns să nu mai aibă locuințe. Femeile care lucrează pentru Ministerul Agriculturii locuiesc acum în adăposturi din bambus.
În 2023, generalul Hlaing a inaugurat cea mai mare statuie din marmură a lui Buddha din lume în Naypyidaw. Are 5.000 de tone, peste 18 metri înălțime și a costat aproape 30 de milioane de dolari. Aproximativ jumătate din populația țării trăiește acum în sărăcie.

La est de Naypyidaw, se pot vedea munții Shan. De partea cealaltă a munților, războiul civil continuă. Anul trecut, drone militare folosite de rebeli au zburat pe deasupra capitalei.
În prima zi a alegerilor generale din 2025-26, care se desfășoară în mai multe etape și se va încheia pe 25 ianuarie, o bombă a explodat în apropierea unei școli din Naypyidaw care servea drept secție de votare. Nimeni nu a fost rănit.
O zi mai târziu, un grup de rebeli a preluat controlul asupra unei părți din autostrada decorată cu flori exotice, care leagă capitala țării de orașul Mandalay. Capitala-fortăreață a generalilor din Myanmar nu este impenetrabilă.
Editor : Raul Nețoiu

