Deficit bugetar de 6,4% după primele 11 luni din 2025. „Dacă statul a fost cumpătat în decembrie, putem încheia anul sub ținta de 8,4%”

0
2
deficit-bugetar-de-6,4%-dupa-primele-11-luni-din-2025.-„daca-statul-a-fost-cumpatat-in-decembrie,-putem-incheia-anul-sub-tinta-de-8,4%”
Deficit bugetar de 6,4% după primele 11 luni din 2025. „Dacă statul a fost cumpătat în decembrie, putem încheia anul sub ținta de 8,4%”

România a încheiat primele 11 luni ale anului 2025 cu un deficit bugetar de 121,77 miliarde de lei, echivalentul a 6,40% din PIB, în scădere cu 0,74 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2024, când deficitul era de 7,15% din PIB. Despre această evoluție, care pare pozitivă la nivelul cifrelor, Digi24 a discutat cu specialistul în economie Adrian Codirlașu, președintele CFA România, care a atras atenția că reducerea deficitului a fost influențată decisiv de inflație și de creșterea taxelor, nu de o corecție structurală amplă a cheltuielilor publice.

Potrivit lui Adrian Codirlașu, inflația ridicată din 2025, de aproximativ 10%, a avut un efect direct asupra veniturilor statului.

„Am avut inflația și automat inflația expandează totul. A crescut valoarea veniturilor populației și ale companiilor și, implicit, și veniturile guvernului”, a explicat acesta.

Un exemplu clar este taxa pe valoarea adăugată: „TVA-ul se aplică la prețul final, care include inflația. Chiar dacă nu există o creștere reală a consumului, statul încasează mai mult pentru că prețurile sunt mai mari”.

CITEȘTE ȘI: Deficitul bugetar al României a scăzut la 6,4% din PIB în primele 11 luni din 2025

Venituri în creștere, susținute de inflație și eliminarea unor facilități

Datele oficiale arată că veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 13%, până la 591,91 miliarde de lei, în perioada ianuarie-noiembrie 2025.

Ca pondere în PIB, veniturile au avansat cu 1,34 puncte procentuale.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au ajuns la 53,43 miliarde de lei, în creștere cu 19,4%.

Economistul a subliniat că această evoluție este peste ritmul de creștere al salariilor din economie, care a fost de aproximativ 4%.

„Aici vedem clar efectul eliminării unor facilități fiscale. Este o creștere mare a încasărilor, care nu vine din salarii mai mari, ci din schimbarea regulilor fiscale”, a explicat Adrian Codirlașu.

Impozitul pe profit a crescut cu 14,2%, până la 39,30 miliarde de lei, evoluție explicată atât prin inflație, care a mărit profiturile nominale, cât și prin reducerea unor facilități fiscale.

TVA a crescut puțin peste inflație, pe fondul scăderii consumului

Încasările nete din TVA au totalizat 120,59 miliarde de lei, în creștere cu 11,1% față de aceeași perioadă din 2024.

Codirlașu a atras atenția că această creștere este modestă raportată la nivelul inflației: „Doar din inflație ar fi trebuit să vedem o creștere de aproximativ 10%. Vedem că suplimentar este foarte puțin”.

Explicația este scăderea consumului: „Când inflația a crescut, consumul a scăzut. S-a aplicat un TVA mai mare, dar la un volum mai mic de consum”, a explicat expertul.

În opinia sa, majorarea cotelor de TVA nu era singura soluție, „se putea obține un rezultat similar prin îmbunătățirea colectării sau prin taxarea inversă la TVA, fără a fi nevoie de creșterea cotelor”.

Cheltuielile au crescut în linie cu inflația

Pe partea de cheltuieli, bugetul general consolidat a ajuns la 713,68 miliarde de lei, în creștere cu 9,9%, practic în linie cu inflația.

Ca pondere în PIB, cheltuielile au urcat de la 36,93% la 37,52%.

Există totuși semne de disciplină bugetară relativă:

-Cheltuielile de personal au crescut cu doar 4,1%, până la 154,13 miliarde de lei, sub rata inflației și în linie cu evoluția salariilor din sectorul privat.

-Cheltuielile cu bunuri și servicii au avansat cu 4,7%.

„A fost ceva mai multă disciplină pe cheltuieli, comparativ cu anii anteriori”, a explicat președintele CFA România, subliniind însă că deficitul bugetar nesustenabil acumulat în ultimii ani a fost generat în principal de indisciplina pe cheltuieli, nu de lipsa veniturilor. „Taxele au tot crescut”, spune el, „dar problema reală a fost modul în care s-au cheltuit banii publici”.

Subvenții mai mici, venituri mai mari din energie

Un alt factor important în ajustarea bugetară a fost reducerea subvențiilor, inclusiv în sectorul energetic.

Deși sprijinul pentru consumatori a fost diminuat, prețurile la electricitate au rămas ridicate.
„Statul continuă să încaseze TVA, impozit pe profit, taxe suplimentare pe energie și dividende, pentru că mulți producători sunt de stat”, a explicat Adrian Codirlașu, arătând că veniturile din energie s-au menținut chiar și în absența subvențiilor mari.

În final, economistul a avertizat că rezultatul definitiv al deficitului bugetar pe 2025 depinde de evoluția cheltuielilor din luna decembrie, perioadă în care, tradițional, „statul cheltuie cel mai mult”.

„Dacă guvernul a fost cumpătat și a ținut cheltuielile sub control, s-ar putea să avem un deficit mai mic decât cel prognozat”, a concluzionat Adrian Codirlașu.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.