Ce ar face România în situația în care se ajunge la un acord de pace în Ucraina. Răspunsul noului ministru al Apărării

0
5
ce-ar-face-romania-in-situatia-in-care-se-ajunge-la-un-acord-de-pace-in-ucraina.-raspunsul-noului-ministru-al-apararii
Ce ar face România în situația în care se ajunge la un acord de pace în Ucraina. Răspunsul noului ministru al Apărării

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat sâmbătă, la Digi24, că „România nu trimite trupe atâta timp cât se desfășoară conflictul în Ucraina”. Despre ce va face țara noastră după un eventual armistițiu de pace, el a spus că „vom vedea cum va arăta ipotetica finalizare a discuțiilor despre pace, după care președintele României, CSAT și Ministerul Apărării vor lua decizii”. 

Întrebat cum crede că se va desfășura întâlnirea de duminică dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderul de la Casa Albă, Donald Trump, de la Mar-a-Lago, Miruță a spus:

„Cu negocieri la sânge. Fiecare dintre părți încearcă să-și împingă în aceste zile dezideratele pe care le-a anunțat în ultimele luni. Pare că se dorește încheierea păcii mai mult decât se dorea înainte. Asta este o percepție personală pe care o am. Este cumva inevitabil ca astfel de discuții să aibă loc. Au fost niște revendicări diametral opuse la începuturile acestor discuții despre încheierea păcii. Având în vedere că se dorește această pace, se acceptă statul la masă, în care fiecare vine cu solicitări maximale, văzând cât de mult este acceptabil să renunțe la câte una dintre ele, pentru a se ajunge la acel compromis necompromițător”.

Ministrul a mai declarat că „este dificil de spus” dacă Ucraina va obține încetarea focului fără Donbas sub controlul Rusiei. 

„Discuțiile sunt purtate pe mai multe variabile, atât pe teritoriu, cât și pe garanții de securitate, cât și solicitări din partea Statelor Unite despre acele pământuri rare, cât și discuții despre reconstrucția Ucrainei, cred că sunt puse toate pe masă și în funcție de cum merg discuțiile despre unul dintre culoarele pe care se dorește un anumit lucru, probabil că și unul și celălalt mai acceptă”, a adăugat el.

Miruță a afirmat că este „cert că Europa are nevoie de pace”: „România are nevoie ca la graniță să nu mai fie război și mai mult decât Europa și România, Ucraina are nevoie ca acest lucru să se finalizeze într-un mod onest și acceptabil”. 

Citește și: EXCLUSIV Radu Miruță vrea ca România să cheltuiască 2,7% din PIB pentru Apărare în 2026: „Armata are nevoie de investiții”

„România nu trimite trupe”

Întrebat ce ar face România în situația în care se ajunge la un armistițiu, dacă trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina, după ce țara noastră a participat la toate misiunile NATO de până acum, ministrul a spus: 

„În momentul de față, discuțiile pe care România le-a anunțat este că atâta timp cât se desfășoară conflict acolo, România nu trimite trupe. Vom vedea cum va arăta acea ipotetică finalizare a discuțiilor despre pace, după care președintele României, Consiliul Superm de Apărare al țării, Ministerul Apărării, în funcție de cum vor arăta toate detaliile care vor fi făcute publice, vor lua decizii”. 

Acesta a mai spus, despre un scenariu în care se oprește focul în Ucraina și trupe ale NATO vor fi trimise acolo că „nu sunt discuțiile acestea clarificate nici la cel mai înalt nivel al Alianței Nord-Atlantice”.

„Ucraina cere garanții de securitate. Trebuie văzut cât de multe dintre aceste garanții de securitate sunt acceptate. Trebuie văzut președintele Trump cum vede aceste garanții de securitate din partea Statelor Unite, din partea NATO. Este o discuție care se va purta ulterior în rândul Alianței, după ce vom vedea cum arată condițiile de încheiere a păcii”, a mai adăugat oficialul. 

Citește și: „Liniile roșii” trasate de Zelenski înaintea întâlnirii cu Trump: Pentru poporul ucrainean, acestea sunt clare

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.