Franța anunță când va aproba UE un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

0
3
franta-anunta-cand-va-aproba-ue-un-nou-pachet-de-sanctiuni-impotriva-rusiei
Franța anunță când va aproba UE un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană (UE) va aproba luni noi sancţiuni împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, relatează Reuters.

„Luni vom impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează 150 de entităţi suplimentare şi 50 de bănci. Franţa este cea care a propus majoritatea entităţilor care urmează să fie incluse pe listă”, a declarat Haddad pentru postul de televiziune LCI.

„Vom continua să exercităm presiuni economice asupra Rusiei şi bineînţeles să sprijinim Ucraina”, a adăugat el.

Haddad a condamnat totodată decizia luată miercuri de Moscova de a interzice intrarea pe teritoriul Rusiei a jurnalistei de la cotidianul Le Monde, Ariane Chemin, a jurnalistului independent şi fost corespondent la Moscova, Paul Gogo, precum şi a doi parlamentari francezi, Sacha Houlie şi Arthur Delaporte.

„Este vorba despre intimidare. Franţa nu se va lăsa intimidată. Consider că aceşti parlamentari şi jurnalişti îşi fac doar datoria. Parlamentarii în cauză sunt foarte implicaţi în lupta împotriva ingerinţelor străine”, a afirmat Haddad.

Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a precizat anterior pe X că, faptul că Rusia a prezentat această interdicţie drept un răspuns la expulzarea din Franţa în iulie a propagandistei ruse Xenia Fedorova, „confirmă legăturile acesteia cu autorităţile ruse”.

Xenia Fedorova este o personalitate din mass-media rusească şi fostă deţinătoare a unor funcţii de conducere în cadrul Russia Today (RT) France.

În calitatea sa de preşedintă şi directoare de informaţii a RT France, ea a participat la implementarea şi diseminarea liniei editoriale a RT France, inclusiv a discursurilor proruse în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.