Sorin Lazăr a preluat funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi: „Eforturile se vor concentra pe elaborarea programului pentru 2027”

0
2
sorin-lazar-a-preluat-functia-de-presedinte-al-curtii-de-conturi:-„eforturile-se-vor-concentra-pe-elaborarea-programului-pentru-2027”
Sorin Lazăr a preluat funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi: „Eforturile se vor concentra pe elaborarea programului pentru 2027”

Sorin Lazăr a preluat, miercuri, funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, la o zi după ce a fost numit de plenul comun al Parlamentului. Acesta a anunţat că prioritatea perioadei următoare este realizarea planului de acţiuni pentru anul viitor.

Sorin Lazăr a preluat, miercuri, atribuţiile funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi.

„Sunt deosebit de onorat de misiunea pe care mi-a încredinţat-o Parlamentul României, de a exercita atribuţiile de preşedinte al Curţii de Conturi, instituţie cu responsabilităţi esenţiale în buna gestionare a finanţelor publice ale ţării”, a declarat Sorin Lazăr.

Acesta a precizat care va fi prioritatea perioadei imediat următoare.

„În următoarea perioadă, eforturile mele şi ale colegilor din Plen se vor concentra pe elaborarea şi aprobarea Programului de activitate al Curţii pentru anul următor, astfel încât misiunile de audit pe care le vom planifica să acopere cât mai bine zonele de risc identificate şi să răspundă problemelor cheie care afectează şi preocupă societatea”, a mai transmis Sorin Lazăr, preşedintele Curţii de Conturi a României.  

Consilierul de conturi Sorin Lazăr a fost votat, marţi, în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 248 de voturi „pentru”, 54 de voturi împotrivă şi 48 de abţineri.

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.