
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre raportul privind anularea alegerilor prezidenţiale, că tabloul general este mult mai amplu, el arătând că în România şi în Europa există în mod evident un război hibrid dus de Rusia şi când o să avem raportul, îşi doreşte ca acest tabloul să fie prezentat public. Presat, în cadrul conferinței de presă de marți de la Cotroceni, să spună când va fi publicat, șeful statului a refuzat să dea un termen.
„În ceea ce priveşte raportul privind anularea alegerilor, răspunsul l-am mai dat, dar îl rezum foarte pe scurt, a fost o neregulă evidentă financiară. Un candidat a anunţat zero cheltuieli de campanie şi sunt dovezi evidente de sume consistente care au fost cheltuite în această campanie şi investigaţiile aici sunt în curs, pe urma banilor, dar dovada că au fost sume consistente există”, a spus preşedintele Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.
Şefl statului a mai spus că, pe influenţa rusă, în urmă cu un an, procurorul general a prezentat nişte fapte.
„Tabloul general este mult mai amplu. În România şi în Europa există în mod evident un război hibrid dus de Federaţia Rusă, cu sute de exemple de sabotaje în Europa, nu în România, în România câteva, cu sute sau poate mii de atacuri cibernetice, cu campanii de dezinformare dovedite în multe din aceste ţări şi în momentul în care o să avem raportul, îmi doresc ca tot acest tabloul general să fie prezentat public”, a subliniat preşedintele.
În continuarea conferinței, Dan a fost presat de jurnaliști să dea un orizont de timp privind publicarea acestui document, care să includă și informații despre Călin Georgescu, dar șeful statului a refuzat să-și mai asume un astfel de termen.
„Când am intrat în criza asta era principala preocupare. Din păcate rezolvarea crizei politice a fost mult mai importantă și am lăsat deoparte activitatea asta. Existau multe informații interesante despre parcursul domniei sale (Călin Georgescu -n.red.) și toate vor fi în raportul care va fi publicat. Probabil instituțiile au mai lucrat la asta. Revine una din principalele mele preocupări dar nu vreau să dau un calendar”.
Editor : B.E.

