
1940 – PODUL DIN CAUCIUC
Un pod recent inaugurat din SUA începe să se miște atât de mult din cauza vântului încât se rupe. Momentul este filmat, pentru că presa se aștepta la un dezastru.
Podul peste defileul Tacoma, de lângă Seattle, fusese inaugurat cu doar trei luni înainte. Era al treilea cel mai lung pod suspendat din lume. Dar fusese proiectat greșit.
Din cauza vântului din zonă, partea carosabilă se mișca de parcă ar fi fost din cauciuc. Până la urmă, cablurile s-au rupt. Nu au fost victime, pentru că traficul era oprit.
1910 – PRIMUL ZBOR CARGO
Un avion Wright Model B a făcut primul zbor exclusiv de marfă. Aeronava a transportat un pachet cu 100 kg de mătase între Dayton și Columbus, Ohio, SUA.
Mătasea a ajuns la un magazin care tocmai se deschidea. Zborul de 105 km a durat doar 57 de minute, ceea ce era atunci un nou record de viteză pentru un avion.
În prezent, avioanele transportă anual bunuri și mărfuri în valoare de 6.000 de miliarde de dolari. Zborurile de marfă reprezintă 35% din valoarea comerțului mondial.
1492 – VIZITATOR DIN ALTĂ LUME
Locuitorii unei localități fortificate din Alsacia au văzut o piatră care a căzut din cer și care a aterizat pe un un câmp din apropiere. Impactul a făcut un zgomot infernal.
Țărani și nobili deopotrivă au venit să vadă piatra venită din cer. Regele german Maximilian a decis că meteoritul este un semn bun pentru el și a ordonat păstrarea lui.
Roca spațială există și acum în localitatea Ensisheim din Alsacia, Franța, unde a căzut. Este cel mai vechi meteorit despre care se știe exact când a ajuns pe Pământ.
Editor : I.B.

