Replica AEP la acuzațiile PNL privind favorizarea PSD prin modificarea legii partidelor politice

0
3
replica-aep-la-acuzatiile-pnl-privind-favorizarea-psd-prin-modificarea-legii-partidelor-politice
Replica AEP la acuzațiile PNL privind favorizarea PSD prin modificarea legii partidelor politice

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) respinge acuzațiile PNL potrivit cărora modificările legislative propuse de instituție ar favoriza PSD și le cere liberalilor să susțină reforma, nu să o blocheze. Într-un comunicat transmis vineri, AEP susține că proiectele de modificare a legislației electorale au fost dezbătute cu partidele politice, societatea civilă și mediul universitar și că urmăresc consolidarea transparenței și corectitudinii procesului electoral.

„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este o instituție autonomă, independentă și apolitică, care își exercită atribuțiile cu imparțialitate, în interesul democrației și al corectitudinii procesului electoral. Respingem categoric încercarea de a transforma AEP într-o țintă a disputelor politice dintre partide”, se arată în comunicatul instituției.

Reacția vine după ce PNL a contestat proiectul AEP de modificare a legislației privind partidele politice, care prevede creșterea numărului minim de membri fondatori ai unui partid de la trei la 100. Liberalii au susținut că proiectul ar reflecta interesele electorale ale PSD.

AEP respinge acuzațiile și afirmă că, în ultimele nouă luni, a inițiat un proces amplu de revizuire a legislației electorale, care include proiecte privind publicitatea politică, alegerile anticipate, organizarea și funcționarea instituției și partidele politice. Potrivit autorității, propunerile au fost analizate împreună cu reprezentanți ai partidelor parlamentare și neparlamentare, ai societății civile și ai mediului universitar.

„Prin urmare, acuzația că aceste demersuri ar servi interesele unui partid este nefondată și reprezintă o încercare de politizare a unei reforme necesare. Rapoartele de activitate ale AEP pentru 2024 și 2025 documentează problemele reale ale sistemului electoral. Reforma nu este despre vreun partid politic, este despre funcționarea corectă a democrației”, precizează instituția.

AEP mai anunță că proiectul privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale se află într-un stadiu avansat de elaborare, iar pregătirile pentru un viitor Cod electoral sunt în desfășurare. Totodată, instituția amintește că Regulamentul său de organizare și funcționare, depus la Parlament în martie 2026, nu a fost aprobat nici până în prezent.

AEP cere PNL să susțină reforma în Parlament

Autoritatea Electorală Permanentă face referire și la declarațiile recente ale președintelui PNL privind necesitatea restructurării instituției, subliniind că această reformă a fost deja analizată și fundamentată într-un raport transmis Parlamentului.

„Reforma instituției nu poate fi susținută doar declarativ și, în același timp, blocată procedural. Facem apel la reprezentanții PNL din comisiile juridice ale Parlamentului să își asume această responsabilitate și să contribuie activ la dezbaterea și adoptarea proiectului”, transmite AEP.

Instituția reamintește că se află sub autoritatea Parlamentului și insistă că autonomia sa trebuie respectată și protejată, inclusiv în declarațiile publice.

PNL a anunțat vineri că nu susține proiectul AEP privind legea partidelor politice în forma actuală și că va propune o inițiativă legislativă pentru depolitizarea conducerii instituției. Liberalii contestă atât majorarea numărului minim de membri fondatori ai unui partid de la trei la 100, cât și transferul procedurii de înregistrare a partidelor de la Tribunalul București la AEP.

„Un proiect de lege propus de o instituție condusă de un reprezentant PSD și inițiat de un guvern al PSD va reflecta interesele electorale ale acestui partid”, a transmis PNL.

Liberalii susțin că modificările legislației electorale ar trebui dezbătute într-o comisie parlamentară specială, cu participarea tuturor partidelor reprezentate în Parlament.

Editor : M.I.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.