„Călin Georgescu este un ventriloc. O combinație între desene animate și Ion Antonescu”, susține Mihai Demetriade, cercetător CNSAS

0
3
„calin-georgescu-este-un-ventriloc.-o-combinatie-intre-desene-animate-si-ion-antonescu”,-sustine-mihai-demetriade,-cercetator-cnsas
„Călin Georgescu este un ventriloc. O combinație între desene animate și Ion Antonescu”, susține Mihai Demetriade, cercetător CNSAS

Cercetătorul Mihai Demetriade a vorbit într-un podcast despre cum ar trebui văzut discursul lui Călin Georgescu. Istoricul  a analizat și modul în care s-a construit „personajul” acuzat acum că ar fi înșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro. 

Demetriade a vorbit în cadrul unui proiect online găzduit de către Vlad Mercori despre ascensiunea inexplicabilă a fostului candidat la prezidențiale. Istoricul susține că Georgescu ar fi putut îmbrățișa la fel de bine orice al curent extremist care i-ar fi garantat accederea la cea mai înaltă funcție din stat. 

Chestionat cu privire măsura în care Călin Georgescu ar fi legionar, Demetriade a declarat: 

„Acest personaj, la fel ca George Simion, este prototipul tipului autoritar. Este un ventriloc, o carcasă de zgomote. El putea să fie absolut orice. A îmbrățișat, habar n-am din ce motive, narațiunile fasciste, ale extremei drepte. Putea să îmbrățișeze orice altă teorie care îi garanta accesul la funcția supremă în stat”.

Cercetătorul CNSAS a vorbit și despre modul în care Georgescu și-a schimbat discursul pe parcursul timpului pentru a se plia pe așteptările publicului:

„Este un oportunist redutabil, căruia îi convin foarte bine, acum, narațiunile fidele credinței ortodoxe, deși acum ceva ani, pe înregistrările disponibile, era pe zona new age și a unor soteriologii de ocazie”,

Rugat de către gazda podcastului să exemplifice la ce se referă, profesorul a punctat: „Teorii ale salvării, adică sentimentul că diferite forme de organizare îți pot asigura mântuirea, salvarea”.

Întrebat dacă se referă la anumite categorii de secte, Demetriade a adăugat:

„Dacă te uiți pe simbolistica din filmările vechi postate de către Georgescu, apar tot soiul de simboluri new age”. Sunt un fel de „mambo-jambo” de lecturi, nici nu știu cum să le numesc, nu știu ce este în capul acestui om. Mi se pare că într-un mod oportunist avem acest amestec de desene animate și Ion Antonescu. Asta este Călin Georgescu. Poate ai uitat, dar cita dintr-un desen animat cu o acuratețe demnă de o cauză mai bună. Un fragment întreg dintr-un desen animat.

Profesorul și-a continuat argumentația spunând:

„Prin urmare, s-a lipit de extrema dreaptă, la fel de bine cum se putea lipi de extrema stângă sau orice alt curent radical și pe care îl simte cu un potențial redutabil azi în România, pentru a avea acces la o întreagă infrastructură care vibrează la tipul acesta de discurs .

Întreaga secvență video în care profesorul face radiografia personajului Georgescu, dar și a celor care ar fi stat în spatele său, poate fi urmărită AICI. 

Amintim, „Frozen” și „Stăpânul Inelelor” sunt doar câteva dintre filmele de ficțiune din care s-a inspirat în discursuri fostul candidat pro-rus Călin Georgescu. Multe dintre videoclipuri au făcut înconjurul internetului și au adunat zeci de mii de reacții. Unele discursuri sunt copiate aproape cuvânt cu cuvânt din filme celebre.

Editor : Alexandru Rotaru

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.