Subiectul reunirii, la fel ca multe altele sensibile din spațiul nostru, a fost intens exploatat de către politicienii sau așa numiții lideri de opinie vremelnici de pe cele două maluri ale Prutului. În 2026, pentru prima dată de la momentul în care Ion Iliescu ar fi trădat prin refuzarea propunerii premierului Mircea Druc de reunire, subiectul a fost readus în discuție la cel mai înalt nivel, de către Maia Sandu și Nicușor Dan. Un moment în care spiritele s-au reinflamat a fost ediția din 2026 a Eurovision. Cu ocazia acestui scandal, cei doi tineri care au reprezentat spațiul românesc, Satoshi și Alexandra Căpitănescu, au lansat o piesă manifest în care vorbesc franc despre realitățile dure, dar ignorate la București sau Chișinău. Digi24.ro face o trecere în revistă a istoriei care ne-a dus în ciudata situție care a creat două state cu istorie, cultură, limbă, tradiții și identitate comune.
România este singura țară în cazul căreia consecințele nefastului pact criminal semnat între cei mai odioși dictatori ai secolului XX, Stalin și Hitler, prin mâinile celor doi reprezentanți ai diplomațiilor sovietice și naziste, cunoscut în istorie drept pactul Ribbentrop-Molotov, reprezintă încă o rană deschisă.
Înțelegerea criminalilor prevedea împărțirea brutală, ghidată de dorințe imperialiste a celor două puteri, a continentului în două uriașe sfere de influență.
În cazul Regatului României, Hitler, chiar dacă avea un interes uriaș pentru exploatările petroliere de la Ploiești, n-a avut nici cea mai mică ezitare să satisfacă pofta georgianului criminal care a ajuns să conducă monstruosul URSS sub alt nume decât cel obținut la naștere, Stalin.
Astfel că, teritoriul național, împreună cu românii dintre Prut și Nistru, cu tot cu cu cei din Cernăuți sau Cetatea Albă, au fost „transferați” ca o marfă, asupra căreia cei doi dictatori abominabili nu aveau drepturi, în sfera de influență și control dorit de către dictatorul care a murit singur și a cărui fiică a refuzat să-i pronunțe numele după ce a fugit în SUA.
După căderea imperiului barbarilor, URSS, toate țările care au fost victime din cauza înțelegerii atroce au revenit la statulul pre pact(n.red. cazul țărilor balice sau a Poloniei). Până și Germania s-a reunificat în baza principiului autodeterminării al lui Woodrow Wilson.
Singurul stat care încă suportă consecințele monstruoase este România. Este singura care nu s-a reîntregit cu un spațiu care a fost supus denaționalizării, unde românii au fost persecutați, deportați sau chiar împușcați direct pentru că vorbeau limba strămoșilor, vorbeau despre românism sau se rugau în limba română.
Această rană deschisă, atât de prezentă în viața oamenilor de pe cele două maluri ale Prului, provoacă dezbateri și este exploatată de către unii politicieni care și-au făcut o carieră vorbind despre, dar care n-au avut rezerve să trădeze cauza când și-au dat seama că nu mai aduce puncte electorale. Manifestul celor doi artiști din România și Republica Moldova este cu atât mai actual în contextul de astăzi.
Controversele apărute după Eurovision 2026
România și Republica Moldova au ajuns pe locuri onorabile în finala Eurovision 2026 prin vocile a doi artiști tineri, dar extrem de maturi. Chiar dacă stilurile celor doi sunt total diferite, prestațiile lor au trezit emoții uriașe pe ambele maluri ale Prutului.
Românii de pe cele două maluri ale Prutului au urmărit cu sufletul la gură prestația, dar au fost dezamăgiți după un vot controversat dat de către un juriu controversat din televiziunea publică din Republica Moldova (Teleradio Moldova, TRM).
România a primit doar 3 puncte din partea juriului Republicii Moldova la Eurovision 2026, în timp ce publicul moldovean a acordat punctajul maxim, 12 puncte. Diferența dintre votul juriului și cel al telespectatorilor a provocat reacții puternice online, iar prezentatoarea care a anunțat scorul a spus că a fost „în șoc” când a văzut rezultatele.
Disputa l-a costat „capul” pe fostul șef de la TRM. Amintim, în contextul în care punctajul oferit de juriul din Republica Moldova în finala Eurovision 2026 a creat nemulțumiri în rândul publicului, directorul general al companiei „Teleradio Moldova”, Vlad Țurcanu, a anunțat că demisionează într-o conferință de presă pe 18 mai.
După scandalul uriaș, cei doi artiști au ieșit cu mai multe mesaje publice în care au explicat că românii de peste Prut nu sunt vinovați, iar voturile date de către așa-numita comisie nu reprezintă viziunea basarabenilor (n.red. indiferent de calitatea pieselor trimise de către România la Eurovision, Republica Moldova a oferit râvnitele 12 puncte din partea publicului și a comisiei aproape mereu).
Reacțiile celor doi nu s-au limitat la mesaje pe rețelele sociale. Satoshi și Alexandra Căpitănescu au scos o creație comună în care abordează subictul sensibil într-o manieră extrem directă.
Satoshi vorbește în piesă de prejudecățile la care sunt supuși românii de peste Prut de către frații lor din țară cu mai puține cunoștințe istorice când interacționează pentru prima dată cu un român din Republica Moldova.
Spre exemplu, artistul basarabean relatează în piesă un incident rușinos creat de către angajații diplomației române de la Viena, după scandalul de la Eurovision:
„Am fost la Viena, la Ambasada României, eu cu Alexandra,
Să punem capăt mâniei.
O doamnă m-a întrebat: „Vorbești româna?”
Mi-a fost greu să țin frâna”.
Satoshi transpune în muzică frustrarea a milioane de români basarabeni care sunt întâmpinați cu aceeași întrebare „vorbești româna” de către mulți frați din România.
Frustrarea vine din cauza faptului că românii de peste Prut nu au renunțat niciodată la identitate și chiar dacă vorbesc, de foarte multe ori, cu note arhaice limba română, s-au considerat mereu parte a spațiului românesc. Chiar și după torturile imperiale ruse sau sovietice, românii din Republica Moldova s-au rugat, și-au vorbit, au colidat în limba română (n. red. toate școlile din Basarabia au avut învățământul obligatoriu în limba rusă, după cel de-al Doilea Război Mondial și scrierea în chirilică).
„Dacă iubirea vindecă, de ce ne judecăm?”
La rândul ei, Căpitănescu pune accent pe o altă trăsătură incomodă a românilor. Aceasta pune punctul pe „i” într-un mod câtuși de puțin confortabil și spune:
„3 puncte, (3 puncte), (3 puncte), 3 puncte…
Dar nu contează, nu țin nicio rană
Mă doare însă când dispare latura umană
Eram la Viena… atmosferă grea
Doar că niciuna din echipe vina n-o purta
Aceeași voce care cântă și într-o parte și în cealaltă
Aplaudată la străini, la noi întruna judecată”.
Într-un vers următor, tânăra artistă din România își continuă radiografia directă a realităților cotidiene:
„Am fost la Chișinău, locul meu de suflet
La magazin, două doamne vorbeau românește
Am cerut un pachet de biscuiți, mi-au răspuns… rusește
Dacă iubirea vindecă, de ce ne judecăm?
Spune-mi că suntem frați numai atunci când ne filmăm”
Piesa manifest lansată recent de către cei doi, care a adunat sute de comentarii de apreciere din partea publicului, se încheie într-o notă de reflexie lăuntrică absolută:
„Trecutul e trecut, vreau să rămână
Ce contează, chiar ne separă răul Prut
Sau oamenii se îndepărtează?
De am fi uniți, nu doar prin vorbe, ci tocmai prin aceleași fapte
De-am merge în față împreună, n-am mai sta spate în spate”
Colaborarea dintre cei doi artiști care abordează franc unul dintre cele mai sensibile subiecte din istoria recentă poate fi văzută mai jos.
Reunirea, dorită direct de către cei doi președinți din cele două state românești
România are o poziție foarte clară privind subiectul reunirii. La nivel legislativ există o decizie adoptată aproape unanim de către Parlamentul României în 2018 care spune expres că țara noastră este pregătită pentru reîntregirea firească dintre cele două maluri ale Prutului.
Recent, președintele Nicușor Dan a declarat că „România este pregătită” în eventualitatea în care cetățenii din Republica Moldova ar susține un proiect de reunificare, după ce președinta de la Chișinău, Maia Sandu, a reluat în spațiul public acest subiect.
La începutul anului, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un amplu interviu, cu doi jurnaliști britanici cunoscuți, despre provocările pe care le are de înfruntat Republica Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele lui Vladimir Putin în procesele democratice din țara de peste Prut. Lidera de la Chișinău a vorbit prima dată deschis despre faptul că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre Republica Moldova și România, aceasta ar vota da.
Noul premier, fost jurnalist, care vorbește despre „două țări”
Bucureștiul, cel puțin după epoca fostului comunist Ion Iliescu, a avut vocea la unison și a vorbit în termeni identici despre ideea de reunire. Toți oficialii au spus că așteaptă ca românii din Republica Moldova să revină în limanul naturla, adică în granițele țării.
Premierii sau președinții din România au fost mereu extrem de atenți la sintagmele pe care le folosesc și s-au referit, la nivel de înați reprezentați ai statului, la Republica Moldova, mereu cu titlul de „al doilea stat românesc”, nicidecum drept „a doua țară”, care diferă extrem de mult din punct de vedere al modului în care vede o capitală un teritoriu care i-a fost răpit pe nedrept.
Totuși, noul premier de la București, într-un interviu pentru două publicații unioniste, susținute financiar de către Guvernul de la București, a folosit sintagma care a trezit revoltă în rândul intelectualității de peste Prut.
Premierul României, Luca Niculescu, a fost în prima sa vizită oficială la Chișinău. Șeful Executivului a avut o agendă extrem de încărcată peste Prut, având în program discuții cu omologul său, cu Maia Sandu, mediul de afaceri și reprezentanții diplomației române. Tot atunci a oferit și un interviu jurnaliștilor din Republica Moldova. Acesta a vorbit pe larg despre relația culturală dintre cele două state, dar a evitat să răspundă care este poziția sa privind unirea cu Republica Moldova. Mai mult, acesta a vorbit despre „două țări” nu „două state”.
Lunga istorie a abandonării românilor de peste Prut
Teritoriul dintre Prut și Nistru și, mai ales, românii care trăiesc acolo, indiferent că-și spun moldoveni sau români (n.red. nu există diferențe între moldovenii de la Iași sau cei de la Chișinău, cu excepția faptului că cei din urmă folosesc cuvinte în rusă, după 200 de ani de ocupație) este o excepție aproape inexplicabilă din punct de vedere a capacității de conservare a identității pe continent.
În lungul șir al spațiilor care s-au aflat sub ocupație străină, ceea ce numim astăzi Republica Moldova sau Basarabia reprezintă o excepție uriașă din punct de vedere al legăturii cu spațiul cultural și lingvistic din care a făcut parte.
Ceea ce numim astăzi România s-a aflat mereu la granițe de imperii, ocazie cu care influența acestora a fost tip „soft power” sau, de cele mai multe ori, „hard power” adică s-a aflat sub ocupație cu trupe prezente pe teritoriul său.
Incapacitatea liderilor din spațiul carpato-danubiano-pontic a costat sute de mii de vieți pe parcursul istoriei. De foarte multe ori, din păcate, s-a recurs la „soluția imorală” pentru a salva măcar câteva dintre regiunile isorice pentru a putea salva identitatea și statalitatea.
Cazurile cele mai tragice sunt cele în care deciziile au fost luate fără a consulta pe nimeni din conducerea de la București.
Probabil, cel mai dureros exemplu în acest sens, vizează înțelegerea scabroasă de la Hanul lui Manuc.
Prin Tratatul de la București, semnat la 16 mai 1812 la sfârşitul războiului ruso-turc (1806–1812), Imperiul Rus a anexat partea de est a Principatului Moldovei (dintre Prut și Nistru), teritoriu numit Basarabia, act semnat prin intermediarea avidului Manuc Bei (n.red. Emanoiul (Manuc) Mârzaian pe numele său real, căruia nu i-a păsat de soarta românilor, fiind un comerciant de origini armene). Această stăpânire rusă a durat până în martie 1918, când Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. (în 1856, în urma Războiului Crimeei, Rusia a retrocedat Moldovei trei județe din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail -, pe care le-a recuperat însă în 1878).
Un alt moment istoric care este văzut drept trădare de către românii basarabeni este legat de al Doilea Război Mondial. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov și a ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei. După ce România a recuperat teritoriul în 1941, armata sovietică l-a ocupat în 1944, rămânând sub control sovietic până în august 1991 (declarația de independență a Republicii Moldova).
Important de amintit, românii basarabeni au ieșit în stradă în vara lui 1989 (n.red. înaintea căderii dictaturii lui Ceaușescu), fiind conștienți de faptul că riscă pedeapsa capitală, pentru a obține dreptul de a scrie în școli și nu doar în alfabetul latin, cerând ca limba vorbită între Prut și Nistru să fie recunoscută drept limba română.
Mai mult, liderii mișcării de renașterii naționale dintre Prut și Nistru au trimis chiar și scrisori oficiale către București prin care au cerut sprijinul. Din păcate, Nicolae Ceaușescu, la fel ca moștenitorul de facto al acestuia, Ion Iliescu, a ignorat total cererile disperate de ajutor ale românilor din Basarabia.