
Un convoi umanitar a pornit în timpul nopţii spre oraşul Oleşki, din sudul Ucrainei, aflat sub controlul ruşilor, transportând în special alimente şi provizii medicale, a informat, vineri, ziarul rus „Izvestia”, citat de Reuters.
Această iniţiativă vine în urma mai multor săptămâni de eforturi menite să organizeze o operaţiune de ajutor pentru locuitorii acestui oraş aflat într-o situaţie extrem de precară, capturat de forţele ruse la scurt timp după invadarea vecinului său de către Moscova, în februarie 2022.
„Izvestia” a difuzat fragmente video în care apare comisarul rus pentru drepturile omului, Lana Lantratova, precum şi imagini cu autocare parcate de-a lungul unui drum.
Jurnalişti din ţări precum Franţa, Italia, Rusia, Ucraina şi Statele Unite ar însoţi convoiul, a adăugat acesta.
Joi, Rusia şi Ucraina au declarat că operaţiunile de deminare au fost finalizate în jurul localităţii Oleşki şi că operaţiunea umanitară era gata să înceapă, pentru a transporta ajutoare către locuitori şi a permite unora dintre aceştia să plece.
În alte părţi ale Ucrainei, Rusia a lovit o instalaţie industrială lângă Kremenciuk, ţintind totodată capitala, Kiev, şi Harkov, al doilea oraş ca mărime al ţării, provocând incendii, au declarat oficialii pe aplicaţia de mesagerie Telegram, după atacurile mortale din ziua precedentă.
Capitala Rusiei, Moscova, a respins un atac cu drone, a declarat primarul oraşului.
Editor : C.S.

