
„Guvernul acesta are mulți nași. Sorin Grindeanu dă indicații, Nicușor Dan s-a prezentat drept șef al sistemului, iar Luca Niculescu încă nu ne-a explicat ce vrea să facă. Mă tem că este un guvern al restaurației și al stagnării”, spune Florin Negruțiu. Claudiu Pândaru adaugă: „Guvernul este condus, în realitate, de gaura din buget. Oricât ar vrea politicienii să schimbe direcția, șinele sunt deja fixate de situația economică a țării.”
Transcriptul discuției:
Claudiu Pândaru: Cine conduce Guvernul Luca Niculescu, Florin Negruțiu?
Florin Negruțiu: Pentru că pui întrebarea asta, cine conduce Guvernul Luca Niculescu? Presupunerea ta este că nu îl conduce Luca Niculescu.
Claudiu Pândaru: Eu cred că îl conduce și Luca Niculescu.
Florin Negruțiu: Eu îl aștept de o săptămână pe domnul Luca Niculescu să ne spună mai multe despre guvernul pe care îl conduce, pentru că pe margine sunt foarte mulți care dau mesaje despre ce va face acest guvern.
Unul dintre ei este domnul Sorin Grindeanu, care nu doar că dă direcțiile, că dă indicații prețioase, dar spune și cum trebuie să se facă lucrurile astea. De pildă, spune că trebuie să își asume răspunderea pe buget, pe legea administrației, acest guvern.
Aș fi foarte curios să văd și viziunea premierului, care este, până la urmă, oficial, acolo, în capul mesei.
Alții ar spune că acest guvern nu este condus nici măcar de domnul Grindeanu sau de domnul Neacșu, că este un guvern al sistemului.
Și ajungem la întrebarea: unde este sistemul? Cine este sistemul? Sistemul este șeful autointitulat al sistemului sau șeful șefului sistemului?
Șeful sistemului declarat este domnul Nicușor Dan. Așa s-a prezentat, drept șef al sistemului. Da?
Unii spun că și șeful sistemului ar avea un șef pe undeva, care uneori mai ia masa cu el.
Prin urmare, are mulți nași guvernul ăsta.
Important e să vedem care este direcția, ce vrea acest guvern.
Și părerea mea este că în niciun caz reforme, așa cum se comentează ce reforme va face acest guvern.
Este un guvern al restaurației, este un guvern al stagnării, al statului, pentru că Bolojan a fost dat jos în momentul în care a încercat să facă niște reforme în cele mai sensibile domenii din România.
Adică a călcat peste niște mușuroaie de furnici care au creat o contrareacție atât de violentă, încât Guvernul Bolojan a fost dărâmat prin moțiunea de cenzură.
Claudiu Pândaru: Eu am un răspuns ușor diferit. Cred că acest guvern, vrea sau nu, este condus de gaura din buget, de deficitul bugetar, de minusul din cifre.
Oricât zgomot va fi în jur, și o să fie scuze, cauze, cine a furat, cine-i de vină, „am vrut, dar nu putem”, realitatea este că marja, poteca pe care o poate lua guvernul condus de Luca Niculescu este foarte mică.
Este un tren pe șine. Sigur, poate deraia, poate să nu ajungă la timp în stație, dar șinele alea sunt predefinite de situația economică reală a țării.
Oricât ar vrea să o plimbe de pe un număr pe celălalt domnul Grindeanu, ea nu se poate schimba.

