Salariul mediu net a scăzut cu 2,7% în luna mai. Adrian Negrescu: „Nu văd salariile depășind inflația în următoarele 12 luni”

0
2
salariul-mediu-net-a-scazut-cu-2,7%-in-luna-mai.-adrian-negrescu:-„nu-vad-salariile-depasind-inflatia-in-urmatoarele-12-luni”
Salariul mediu net a scăzut cu 2,7% în luna mai. Adrian Negrescu: „Nu văd salariile depășind inflația în următoarele 12 luni”

Salariul mediu net a scăzut cu 159 de lei în luna mai față de aprilie, ajungând la 5.684 de lei, în timp ce avansul anual al salariilor a rămas mult sub rata inflației, ceea ce a dus la o nouă diminuare a puterii de cumpărare, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Analistul economic Adrian Negrescu spune, pentru Digi24.ro, că evoluția confirmă deteriorarea nivelului de trai și avertizează că salariile nu vor reuși să depășească inflația nici în următoarele 12 luni.

Câștigul salarial mediu brut a fost de 9.483 de lei în luna mai, cu 257 de lei (2,6%) mai mic decât în aprilie, iar câștigul salarial mediu net s-a redus cu 159 de lei (2,7%), până la 5.684 de lei, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Comparativ cu luna mai 2025, salariul mediu net a crescut cu 3,2%, însă indicele câștigului salarial real a fost de 93,1%, ceea ce înseamnă că veniturile au rămas în urma inflației, iar puterea de cumpărare a continuat să scadă.

INS a explicat faptul că diminuarea salariilor din luna mai a fost cauzată, în majoritatea activităților economice, de încetarea acordării primelor ocazionale, trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru sărbătorile de Paște, a drepturilor în natură, ajutoarelor bănești și sumelor acordate din profitul net sau din alte fonduri. În alte domenii, scăderile au fost determinate de nerealizările de producție sau de încasările mai mici, în funcție de contractele și proiectele aflate în derulare.

Cele mai mari reduceri ale câștigului salarial mediu net au fost înregistrate în activitățile de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii, unde salariile au scăzut cu 29,8%. Diminuări cuprinse între 10% și 20% au fost consemnate și în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, activitățile de închiriere și leasing, fabricarea autovehiculelor, telecomunicații, industria tutunului, industria farmaceutică și fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului.

În schimb, cele mai importante majorări au fost raportate în extracția minereurilor metalifere (+22,4%), precum și în fabricarea de mașini și echipamente, fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice, transporturile aeriene și alte domenii în care au fost acordate premii sau s-au înregistrat încasări mai mari.

În sectorul bugetar, comparativ cu luna precedentă, câștigul salarial mediu net a crescut în învățământ (+2,4%) și administrația publică (+0,5%), în timp ce în sănătate și asistență socială s-a redus ușor, cu 0,5%.

Adrian Negrescu: „Datele confirmă căderea semnificativă a puterii de cumpărare”

Analistul economic Adrian Negrescu spune că datele publicate de INS confirmă că, în ciuda creșterii nominale a salariilor față de anul trecut, veniturile nu au reușit să țină pasul cu inflația.

„Datele statistice vin să confirme căderea semnificativă a puterii de cumpărare a populației. Creșterile salariale, situându-se sub nivelul inflației, reprezintă calea directă către o sărăcire a majorității populației, în condițiile în care peste 50%, mai mult de jumătate din populația României, nu câștigă mai mult de 3.500-4.000 de lei net pe lună. Ceea ce vedem în datele Institutului Național de Statistică reprezintă o medie a câștigurilor salariale, formată din cele mai mari salarii și cele mai mici salarii. Dar, din păcate, mediana arată că nivelul salarial în România este încă unul foarte scăzut, raportat la inflația uriașă, de trei ori peste media europeană”, a declarat Adrian Negrescu pentru Digi24.ro.

Cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în activitățile de programare și consultanță în tehnologia informației, unde câștigul mediu net a fost de 13.150 de lei, urmate de extracția petrolului brut și a gazelor naturale, cu 12.405 lei.

La polul opus se află pescuitul și acvacultura, cu un salariu mediu net de 2.863 de lei, și alte activități de servicii, unde media a fost de 2.895 de lei.

Potrivit analistului economic, diferențele dintre sectoarele economice sunt explicate de nivelul diferit de profitabilitate și de evoluția afacerilor din fiecare domeniu.

„Aceste diferențe sunt cauzate de puterea financiară diferită a sectoarelor economice. Sectorul de petrol și gaze întotdeauna a avut o putere financiară ridicată și a plătit salarii mari, în condițiile în care rata de profitabilitate este foarte mare, iar vânzările sunt esențiale și predictibile într-o economie care depinde de gaze, de carburanți, de tot ceea ce înseamnă resurse energetice. În HoReCa, în construcții, în sectoarele în care vânzările au scăzut și nu sunt atât de predictibile, din punct de vedere economic, bineînțeles că și salariile sunt mai mici, având în vedere scăderea uriașă a marjelor de profit, mai ales din sectorul restaurantelor, al serviciilor și chiar din sectorul construcțiilor, în ultimul an. (…) Cele mai vulnerabile sectoare în momentul de față sunt HoReCa, serviciile și zona de producție manufacturieră, acolo unde scăderea vânzărilor, a fluxurilor operaționale și accentuarea blocajului financiar fac ca volatilitatea să fie una ridicată. Altfel spus, firmele cad ca muștele de la o lună la alta, pe fondul problemelor și provocărilor financiare”, a explicat Negrescu.

În opinia acestuia, perspectivele pentru angajați rămân dificile, în contextul încetinirii economiei și al presiunilor tot mai mari asupra mediului de afaceri.

„Mi-e teamă că evoluția salariilor va fi în continuare puternic afectată de dinamica economiei. (…) Acest «Ice Age» economic prin care trecem în momentul de față, cu înghețarea investițiilor, cu înghețarea creditării, cu înghețarea salariilor românilor, va defini, din punctul meu de vedere, și puterea de cumpărare a populației în orizontul următorilor doi ani. Nu văd la orizont, în perspectiva următoarelor 12 luni, posibilitatea ca salariul mediu pe economie să depășească inflația din punctul de vedere al avansului statistic, în condițiile în care mare parte din economie este vulnerabilă, este afectată de scăderea vânzărilor, de creșterea taxelor și, în general, de acest mediu economic extrem de volatil, în care cheltuielile salariale și creșterea salariilor cred că rămân unele dintre ultimele preocupări ale antreprenorilor, focusați, în primul rând, pe salvarea businessului și nu neapărat pe extinderea acestuia”, a concluzionat Adrian Negrescu pentru Digi24.ro.

Citește și: Cheltuielile statului pentru protecția socială au depășit 325 de miliarde de lei în 2024. Cele mai mari sume au fost alocate pensiilor

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.