Siegfried Mureșan: Anticipatele nu sunt o chestie neobișnuită. N-am înțeles de ce președintele a exclus această pârghie constituțională

0
2
siegfried-muresan:-anticipatele-nu-sunt-o-chestie-neobisnuita.-n-am-inteles-de-ce-presedintele-a-exclus-aceasta-parghie-constitutionala
Siegfried Mureșan: Anticipatele nu sunt o chestie neobișnuită. N-am înțeles de ce președintele a exclus această pârghie constituțională

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, premier desemnat de PNL, USR și UDMR, a declarat, marți, la Digi24, că „alegerile anticipate nu sunt o chestie neobișnuită”, dând exemple din Europa. „Eu n-am înțeles până acum exact de ce președintele României a exclus folosirea unei pârghii constituționale pe care dumnealui o are”, a mai afirmat acesta.

„Înțeleg că președintele României nu mai exclude scenariul alegerilor anticipate, după ce a exclus scenariul alegerilor anticipate. În UE, în ultimii 5 ani am avut alegeri anticipate în 10 din cele 27 de state membre ale Uniunii, plus Republica Moldova și Marea Britanie. Alegerile anticipate nu sunt o chestie neobișnuită. Dacă un blocaj politic nu poate fi deblocat într-o perioadă de timp, întoarcerea la popor este o chestiune firească. Ca atare, eu n-am înțeles până acum exact de ce președintele României a exclus folosirea unei pârghii constituționale pe care dumnealui o are. Sigur că ar fi fost bine ca partidele să se înțeleagă să avem un guvern imediat. Ar fi fost bine ca președintele României să desemneze imediat un candidat pentru poziția de prim-ministru, pe 5 mai, după ce a crezut moțiunea de cenzură.  

Dar de vreme ce actorii, aceștia pe care îi avem, nu au reușit să deblocheze situația, cred că a da șansa oamenilor să voteze poate fi o soluție”, a spus Siegfried Mureșan.

Citește și PSD nu exclude anticipatele. Sorin Grindeanu: N-avem niciun fel de problemă să intrăm și în acest scenariu 

Mureșan: Am făcut PSD un favor la europarlamentare

Eurodeputatul PNL a respins afirmațiile președintelui PSD, Sorin Grindeanu, potrivit cărora lideri liberali ar fi „atârnat pe la mesele pesediste” pentru realizarea listelor comune la alegerile europarlamentare din 2024. 

„La alegerile europarlamentare din anul 2019, noi, PNL, am învins PSD la mare diferență. Au fost pe locul trei, după USR. PSD știe un lucru. Pe plan european, PNL este de departe cel mai puternic mai influent partid, care a obținut cele mai multe lucruri pentru România și cel mai credibil partid. Oamenii aceste lucruri le știu. 

PSD-ului i-a fost teamă să meargă singur la alegerile europarlamentare din anul 2024, fiindcă ei știau că la alegeri europarlamentare Partidul Național Liberal e mereu mult mai bun decât suntem la alegeri parlamentare. Ca atare, cred că noi le-am făcut lor un favor și sunt convins că mulți colegi din PSD au intrat în Parlamentul European fiindcă s-au aflat pe o listă cu mine la ultimele alegeri europarlamentare. 

Realitatea este, ca de atâtea ori în viață, exact pe dos față de ce ne spune Sorin Grindeanu. PSD ne-a rugat pe noi să facem liste comune la ultimele alegeri, fiindcă s-au temut că dacă vom candida separat la alegerile europarlamentare în 2024, i-am fi învins exact cum i-am învins și în 2019 la alegerile europarlamentare. Fiindcă pe plan european ei nu sunt credibili, iar oamenii știu. Iar la alegeri europarlamentare oamenii votează puțin diferit, votează partidul în care ei au încredere că poate obține lucruri pentru România pe plan european. Iar acest lucru nu este PSD-ul. Și dacă la începutul anului electoral 2024 ei luau un scor prost la alegerile europarlamentare, ar fi fost afectați la toate alegerile din acel an, de aceea au avut liste cu noi la alegerile europarlamentare”, susține Mureșan. 

Editor : Alexandru Costea

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.