Federația Argentiniană de Fotbal, în vizorul FBI. Posibile fraude și spălări de bani în SUA

0
2
federatia-argentiniana-de-fotbal,-in-vizorul-fbi.-posibile-fraude-si-spalari-de-bani-in-sua
Federația Argentiniană de Fotbal, în vizorul FBI. Posibile fraude și spălări de bani în SUA

Condusă de superstarul internațional Lionel Messi, echipa de fotbal a Argentinei a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale FIFA 2026, urmărind să-și apere titlul câștigat la Cupa Mondială din 2022. Cu toate acestea, pe lângă provocările de pe teren, se pare că echipa va trebui să facă față și unei bătălii juridice. Conform unor informații publicate de ziarul argentinian La Nación, Biroul Federal de Investigații (FBI) anchetează Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) pentru posibile fraude și spălare de bani în Statele Unite, pe măsură ce echipa avansează în Cupa Mondială.

Potrivit La Nación, FBI-ul investighează modul în care AFA a transferat peste 300 de milioane de dolari către bănci și companii din Statele Unite.

Ziarul relatează că FBI l-a interogat pe președintele AFA, Claudio Tapia, cu privire la modul în care AFA și-a structurat acordurile comerciale internaționale. Se pare că agenția investighează dacă tranzacțiile care implică bănci și companii cu sediul în SUA ar fi încălcat legislația americană prin ascunderea unor fonduri potențial ilicite și a scopului acestora.

Anchetatorii Departamentului de Justiție încearcă să înțeleagă cum a operat entitatea condusă de Claudio „Chiqui” Tapia în Statele Unite, cum a canalizat sute de milioane de dolari prin sistemul său financiar și dacă unele dintre aceste operațiuni ar fi putut duce la infracțiuni aflate sub jurisdicția SUA.

Nu au fost formulate acuzații nici în Argentina, nici în Statele Unite în legătură cu această anchetă.

Ancheta internațională

La începutul acestui an, Nicolás Pizzi, jurnalist de investigație la ziarul argentinian La Nación, a dezvăluit pentru prima dată scandalul din lumea fotbalului. Totuși, potrivit ziarului Miami Herald, scandalul s-a transformat acum într-o „anchetă internațională”.

„Scandalul s-a extins într-o anchetă internațională, plasând Miami în centrul unei rețele complexe de companii fantomă, transferuri offshore și fluxuri financiare opace care ar fi putut induce în eroare băncile americane cu privire la natura potențial ilicită a fondurilor și la modul în care acestea urmau să fie utilizate. La baza sa se află un tipar familiar: bani care circulă rapid, proprietate ascunsă și autorități de supraveghere care se străduiesc să țină pasul”, a scris joi Miami Herald.

O anchetă realizată de La Nación a scos la iveală o serie de transferuri bancare și plăți dubioase, inclusiv 340.000 de dolari către familia unui așa-zis „ghid spiritual” care a călătorit alături de echipa națională la turnee importante și 2,3 milioane de dolari direcționați către o companie înregistrată în SUA, legată de o persoană fără „un profil financiar clar”.

„Vorbim despre cel puțin 260 de milioane de dolari …, iar aceasta este o cifră provizorie care va crește”, a declarat Pizzi pentru The Miami Herald.

Merită menționat faptul că, până în prezent, nu au fost depuse plângeri oficiale, dar ancheta rămâne în curs.

În centrul acestei investigații, aflată într-o fază preliminară, este compania TourProdEnter LLC, deținută de producătorul Javier Faroni împreună cu soția sa, Erica Gillette. Această companie a acționat ca terț și a colectat plăți din partea Federației din Argentina din contracte comerciale în ultimii ani, inclusiv pentru aranjamente cu branduri ca Adidas și Warner.

Conform documentelor publicate de La Nacion, firma a mutat cel puțin 260 de milioane de dolari prin cinci instituții bancare din Statele Unite: Citibank, Synovus, Bank of America, JP Morgan și PNC Bank. Totuși, o parte din aceste fonduri pot fi legate de cheltuieli operaționale ale entității. Însă alte 57 de milioane de dolari au fst mutați prin diferite companii ale căror origini și scopuri încă sunt investigate.

Investigația preliminară a început în 2025 și este sub răspunderea a trei procurori federali specializați în ilegalități financiare: Patrick Gushue, Christopher Ting, ambii din Washington DC, precum și Michael Berger din Florida.

Unul dintre cei mai importanți pași de până acum este reprezentat de mărturia depusă prin videoconferință pe Zoom a omului de afaceri Guillermo Tofoni,  cel care a fost la baza informațiilor cu privire la artificiile financiare ale Federației din Argentina în SUA.

 La întâlnire au participat procurori și agenți FBI cu sediul în Washington, D.C. și Miami , care analizează dacă anumite tranzacții legate de Asociația Argentiniană de Fotbal (AFA) ar putea constitui infracțiuni precum spălarea de bani sau frauda prin sistemul bancar american.

Printre potențialii martori, anchetatorii Departamentului de Justiție iau în considerare și citarea unor foști oficiali din guvernul condus de Javier Milei care au avut acces la informații sensibile despre AFA sau care au intervenit, controlat sau supravegheat operațiunile acesteia în ultimii ani.

Între timp, președintele Federației, Chiqui Tapia, a fost prezent la meciurile Argentinei de la World Cup, fiind fotografiat chiar și alături de președintele FIFA, Gianni Infantino.

Editor : M.C

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.