WSJ: Emiratele Arabe Unite ar putea îngheţa active iraniene pentru a pedepsi Teheranul. Miză de miliarde de dolari

0
3
wsj:-emiratele-arabe-unite-ar-putea-ingheta-active-iraniene-pentru-a-pedepsi-teheranul.-miza-de-miliarde-de-dolari
WSJ: Emiratele Arabe Unite ar putea îngheţa active iraniene pentru a pedepsi Teheranul. Miză de miliarde de dolari

Emiratele Arabe Unite iau în calcul îngheţarea unor active iraniene în valoare de miliarde de dolari deţinute în statul din Golf, o măsură care ar putea limita accesul Teheranului la valută şi la comerţul global. Măsura vine în contextul conflictului militar dintre SUA, Israel şi Iran, a relatat Wall Street Journal, potrivit News.ro.

Autorităţile din EAU analizează măsuri care variază de la îngheţarea activelor companiilor-paravan cu sediul în Emirate, folosite pentru a masca comerţul, până la o ofensivă financiară amplă asupra caselor locale de schimb valutar, utilizate pentru a transfera bani în afara sistemului bancar oficial, potrivit informaţiilor care citează oficiali familiarizaţi cu discuţiile.

Reuters, care a preluat informația, precizează că nu a putut să o confirme imediat.

Dacă EAU decid să acţioneze împotriva reţelei de finanţare paralelă a Iranului, o ţintă importantă ar fi conturile afiliate Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC).

Factorii de decizie din Emirate iau în considerare şi acţiuni maritime directe, cum ar fi sechestrarea unor nave iraniene, potrivit a doi oficiali familiarizaţi cu discuţiile.

Statele Unite şi Israelul au lansat lovituri coordonate asupra Iranului sâmbătă, ceea ce a determinat Teheranul să riposteze cu lansări de rachete către Israel şi către mai multe locaţii din Golf care găzduiesc baze militare americane.

Oficialii din Emiratele Arabe Unite au avertizat în mod privat Iranul cu privire la posibilele măsuri pe care le-ar putea lua împotriva Teheranului, potrivit Wall Street Journal, care adaugă că nu este clar dacă şi când guvernul va pune în aplicare aceste măsuri.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.