Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare, anunţă Zelenski

0
1
washingtonul-a-propus-noi-negocieri-ruso-ucrainene-pentru-saptamana-viitoare,-anunta-zelenski
Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare, anunţă Zelenski

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a propus desfăşurarea săptămâna viitoare a unei noi runde de negocieri între Rusia şi Ucraina, cu medierea Statelor Unite, a anunţat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform căruia discuţiile ar putea avea loc în Elveţia sau Turcia, transmite AFP.

„Avem în vedere ca reuniunea să se desfăşoare săptămâna viitoare. Este o propunere americană, dar, ca să fiu sincer, trebuie să vedem ce se va mai întâmpla în Orientul Mijlociu până atunci. Reuniunea ar putea avea loc în Elveţia sau în Turcia”, a spus Zelenski la o conferinţă de presă online.

Anterior, el a scris pe reţeaua de socializare X că a avut o convorbire telefonică cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi a menţionat că Turcia şi-a exprimat disponibilitatea de a găzdui această nouă întâlnire trilaterală menită să pună capăt războiului declanşat de invazia rusă în Ucraina.

A treia rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia, mediate de SUA, a avut loc pe 17-18 februarie la Geneva şi s-a încheiat fără progrese, în afara unor noi schimburi de prizonieri şi a abordării modalităţilor de verificare a unei încetări a focului odată ce se va ajunge la un acord de pace, o perspectivă ce rămâne însă îndepărtată.

Conform surselor diplomatice, discuţiile au fost foarte tensionate şi Rusia nu a cedat în faţa cererilor sale, în special aceea ca Ucraina să-i cedeze întregul Donbas, adică un teritoriu de aproximativ 20% din provincia Doneţk aflat în continuare sub controlul armatei ucrainene şi o porţiune nesemnificativă din provincia Lugansk, aceasta din urmă fiind în proporţie de 99% sub control rusesc.

Dar Zelenski refuză în continuare să-şi asume politic o asemenea cedare teritorială şi cere ca orice decizie de acest fel să fie validată printr-un referendum, despre care susţine că a priori va respinge cedarea Donbasului, notează AFP, citată de Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.