Vladimir Putin l-a felicitat pe Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului. Moscova asigură Teheranul de „sprijin neclintit”

0
3
vladimir-putin-l-a-felicitat-pe-mojtaba-khamenei,-noul-lider-suprem-al-iranului.-moscova-asigura-teheranul-de-„sprijin-neclintit”
Vladimir Putin l-a felicitat pe Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului. Moscova asigură Teheranul de „sprijin neclintit”

La o zi de la numirea sa în funcția de nou lider al Iranului, președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Mojtaba Khamenei, a anunțat Kremlinul. Cu această ocazie, liderul de la Kremlin a transmis că Rusia va continua să susțină Iranul, conform Times of Israel. 

„Vă rog să acceptați sincerele mele felicitări pentru numirea dumneavoastră în funcția de lider suprem al Republicii Islamice Iran”, a afirmat Putin într-un mesaj publicat pe site-ul Kremlinului, conform BBC.

Liderul de la Kremlin s-a arătat încrezător că Mojtaba Khamenei va continua „cu onoare” munca tatălui său și va uni poporul iranian „în fața încercărilor grele”. El a adaugat că Rusia va continua să susțină Iranul, afirmând că dorește să „confirme sprijinul neclintit pentru Teheran și solidaritatea cu prietenii noștri iranieni”.

„Într-un moment în care Iranul se confruntă cu o agresiune armată, acțiunile dumneavoastră în această funcție înaltă vor necesita, fără îndoială, mult curaj și dedicare. Sunt convins că veți continua cu onoare munca tatălui dumneavoastră și veți uni poporul iranian în fața acestei grele încercări”, a mai adăugat președintele rus.

Mesajul liderului rus vine la o zi de la desemnarea celui de-al doilea fiu al lui Ali Khamenei în fruntea Iranului.

Adunarea Experţilor iranieni a cerut poporului să păstreze unitatea şi să jure credinţă noului lider suprem al ţării, Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului Ali Khamenei. 

„Ayatollahul Mojtaba Hosseini Khamenei (…) este numit și prezentat ca al treilea lider al sistemului sacru al Republicii Islamice Iran, pe baza unui vot decisiv al membrilor respectați ai Adunării Experților”,  a scris  autoritatea religioasă într-un comunicat difuzat de mass-media iraniană. 

Născut pe 8 septembrie 1969 în orașul sfânt Machhad, Mojtaba Khamenei este unul dintre cei șase copii ai fostului lider suprem – ucis pe 28 februarie la vârsta de 86 de ani, după mai bine de trei decenii la conducerea statului – și era singurul care deținea o funcție publică, în lipsa unei funcții oficiale. Datorită discreției sale, adevărata sa influență a dat naștere la speculații intense de-a lungul anilor în rândul populației iraniene, precum și în sferele diplomatice.

Amintim că războiul în Orientul Mijlociu a ajuns în a zecea zi. În cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Esmaeil Baghaei, a transmis că oamenii sunt pregătiți „să-și apere teritoriul”, acuzând SUA că încearcă să preia controlul asupra resurselor petroliere.

Citește și:

Numirea noului lider, cea mai mică dintre problemele Iranului. Reformiștii: alegerea fiului lui Khamenei distrage atenția de la apărare

Donald Trump susține că încheierea războiului împotriva Iranului va fi o decizie „comună” cu Benjamin Netanyahu: „Am discutat”

Editor : A.M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.