Va avea Germania arme nucleare? O dezbatere ce părea cândva de neconceput a aprins spiritele la Berlin. „Vremurile s-au schimbat”

0
1
va-avea-germania-arme-nucleare?-o-dezbatere-ce-parea-candva-de-neconceput-a-aprins-spiritele-la-berlin.-„vremurile-s-au-schimbat”
Va avea Germania arme nucleare? O dezbatere ce părea cândva de neconceput a aprins spiritele la Berlin. „Vremurile s-au schimbat”

În umbra Războiului Rece și al restricțiilor impuse odată cu reunificarea țării, Germania a ajuns acum să dezbată serios posibilitatea de a deține arme nucleare – o situație care ar fi fost de neconceput până de curând. Germanii nu au mai avut propriul lor program pentru dezvoltarea bombelor atomice din era nazistă, însă acum tot mai multe voci cer ca țara să se înarmeze nuclear.

Generalul de brigadă Frank Pieper din armata germană susține că țara are nevoie cât mai repede de „propriile sale arme nucleare tactice”, în timp ce istoricul Harald Biermann a spus că „trebuie să vorbim urgent despre protejarea Germaniei prin intermediul propriilor noastre arme nucleare sau al unor arme nucleare europene”.

Chiar și reprezentanți importanți ai partidului Verzilor, care s-a format din mișcarea pacifistă din anii ‘80 și a declanșat proteste de stradă uriașe împotriva înarmării nucleare, cer acum ca Germania să fie inclusă într-o umbrelă nucleară europeană. „Vremurile s-au schimbat”, a spus fostul ministru de externe Joschka Fischer.

Situația geopolitică împinge Berlinul înspre o reevaluare istorică. Sub programul de partajare nucleară NATO, avioanele militare germane ar putea fi folosite pentru a lansa arme nucleare – pe teritoriul Germaniei sunt staționate între 10 și 15 astfel de arme.

Însă, pentru ca Germania să aibă capacitatea de a decide când să folosească armele nucleare, ar fi nevoie de o reformă legală și o schimbare fundamentală în ceea ce privește cultura sa strategică.

B61bomba
Unii ofițeri din armata Germaniei susțin că țara lor are nevoie cât mai repede de propriile arme nucleare tactice. Foto: Profimedia Images

Dacă Germania ar avea bombe nucleare, cine ar ține degetul pe trăgaci?

Obișnuite să primească ordine de la NATO, respectiv Pactul de la Varșovia, cele două state germane postbelice nu au dezvoltat capacități decizionale militare eficiente.

Cancelarul german Friedrich Merz a înființat anul trecut un Consiliu al Securității Naționale pentru „a lua deciziile necesare în interese de securitate”. Germania nu este pregătită încă pentru a răspunde la cele mai importante întrebări, precum: Dacă Germania ar avea bombe nucleare, cine ar ține degetul pe trăgaci?

Merz a intervenit în această dezbatere spunând că „nu este în puterea noastră să avem arme nucleare în Germania”, din cauza restricțiilor legale, dar nu s-a opus discuțiilor purtate pe această temă.

„Știm că trebuie să luăm niște decizii în legătură cu politicile militare și strategice”, a mai spus Merz. Berlinul a ajuns într-un punct în care, în ciuda scepticismului său nuclear, a început să accepte că s-ar putea să existe un contraargument valid, scrie Katja Hoyer, istoric și jurnalist germano-britanic, pentru Bloomberg.

Germania a închis ultimele sale reactoare nucleare în 2023, chiar în vârful crizei energetice provocate de dependența de petrolul și gazul rusesc. Foto: Profimedia Images

Dependență de importurile de energie este principala slăbiciune geopolitică a Germaniei

Chiar dacă Germania nu va ajunge imediat la concluzia că țara are nevoie de arme nucleare în era lui Donald Trump, ar putea totuși să revină asupra deciziei de a renunța la energia nucleară folosită în scop pașnic.

Germania a închis ultimele sale reactoare nucleare în 2023, chiar în vârful crizei energetice provocate de dependența de petrolul și gazul rusesc. A înlocuit o parte din importurile pierdute cu gaze naturale lichefiate, însă 96% din acestea sunt importate din SUA. Dependența nu a dispărut, ci doar a fost redirecționată.

Această vulnerabilitate ține la fel de mult de securitatea națională precum descurajarea militară. A treia cea mai mare economie din lume importă aproape 70% din energia de care are nevoie.

Țările străine, inclusiv SUA și Rusia, știu că această dependență este principala slăbiciune geopolitică a Germaniei, care provoacă tensiuni uriașe în Europa într-un moment în care continentul are nevoie să rămână cât mai unit.

Germania ajuns să depindă foarte mult de energia regenerabilă care, însă, nu este constantă. Când vremea nu este prielnică – în acest caz, este înnorat și nu bate vântul – țara este nevoită să importe energie electrică din rețeaua europeană.

Ministrul energiei din Suedia, Ebba Busch, a glumit că studiază de multe ori cu nerăbdare prognoza meteo ca să își dea seama cât de multă energie electrică va trebui Germania să importe din țara ei.

Politik Tag der deutschen Einheit 2025, Feierlichkeiten in Saarbrücken
Chiar dacă dezvoltarea propriului său arsenal nuclear nu este un scenariu realist în viitorul apropiat, Germania poate explora diverse forme de colaborare cu programele nucleare ale Franței și Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Merz: Renunțarea la energia nucleară a fost „o greșeală strategică gravă”

Dacă Germania este pregătită să ia în considerare utilizarea tehnologiei sale nucleare în scop militar, ar putea să facă un pas înapoi și să își schimbe politica privind utilizarea acesteia și în scop civil.

Merz a spus că renunțarea la energia nucleară a fost „o greșeală strategică gravă” și a recunoscut că „noi acum nu avem o capacitate suficientă pentru a produce energie”, însă s-a abținut să exprime o concluzie clară pe această temă.

În timpul Războiului Rece, ambele state germane aveau arme nucleare staționate pe teritoriul lor și au văzut de aproape cum lumea a ajuns la un pas de dezastru, ceea ce explică scepticismul cu care germanii de azi privesc înspre tehnologia nucleară. Însă vremurile s-au schimbat, după cum a spus Fischer.

Europa și Germania nu mai sunt împărțite în două, iar continentul vrea să rămână unit, independent și destul de puternic pentru a se apăra singur. Cea mai mare economie din Europa trebuie să joace un rol mai activ, potrivit lui Hoyer.

Chiar dacă dezvoltarea propriului său arsenal nuclear nu este un scenariu realist în viitorul apropiat, Germania poate explora diverse forme de colaborare cu programele nucleare ale Franței și Marii Britanii și își poate crește independența energetică.

Dacă Germania a învățat să nu se mai teamă de bombele nucleare, poate că va putea și să învețe să iubească din nou energia nucleară.

Editor : Raul Nețoiu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.