Un nou regulament UE pentru pacienții care au nevoie de medicamente critice. Cum vor avea acces la tratamentul necesar

0
2
un-nou-regulament-ue-pentru-pacientii-care-au-nevoie-de-medicamente-critice.-cum-vor-avea-acces-la-tratamentul-necesar
Un nou regulament UE pentru pacienții care au nevoie de medicamente critice. Cum vor avea acces la tratamentul necesar

Uniunea Europeană a finalizat un nou regulament care vizează stoparea penuriilor de medicamente critice, prin reguli mai stricte de achiziție, stocuri obligatorii și mecanisme de solidaritate între statele membre. Vlad Voiculescu, negociator Renew Europe pe dosar și fost ministru al Sănătății, spune că noul cadru pune, pentru prima dată, siguranța pacientului înaintea prețului și extinde beneficiile inclusiv către Republica Moldova.

„Niciun pacient nu trebuie să lupte pentru tratamentul său”, subliniază Vlad Voiculescu, într-un mesaj transmis după finalizarea negocierilor asupra Actului privind Medicamentele Critice (CMA), potrivit comunicatului de presă al USR.

Una dintre principalele schimbări aduse de regulament este modificarea criteriilor de achiziție a medicamentelor. Statele membre nu vor mai fi obligate să aleagă exclusiv oferta cu cel mai mic preț, ci vor lua în calcul impactul asupra pacienților, valoarea clinică a tratamentelor și siguranța lanțului de aprovizionare.

În plus, organizațiile de pacienți vor fi implicate direct în pregătirea și evaluarea achizițiilor.

„Obiectivul principal al acestui regulament este siguranța pacienților și menținerea celor mai bune condiții de viață posibile pentru aceștia. Am susținut extinderea achizițiilor comune către medicamentele pentru boli rare și cele oncologice, pentru ca accesul la tratamente care salvează vieți să nu mai depindă de granițe sau de puterea de negociere a unui singur stat”, a declarat Vlad Voiculescu.

Stocuri obligatorii și mecanisme de solidaritate între statele UE

Pentru a preveni dispariția bruscă a medicamentelor esențiale din farmacii, regulamentul introduce obligația menținerii unor stocuri de siguranță armonizate la nivel european pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.

Totodată, este creat un mecanism de solidaritate care permite redistribuirea rapidă a medicamentelor critice între statele membre, în situații de criză sanitară.

Un alt element-cheie este simplificarea procedurilor pentru achizițiile comune.

„Am reușit să reducem pragul minim necesar pentru declanșarea achizițiilor comune de la 9 state membre la 5. Deși am propus inițial 3 state, acest compromis va permite grupurilor mai mici de țări să se organizeze rapid și să elimine întârzierile birocratice”, a explicat Vlad Voiculescu.

Republica Moldova, inclusă în mecanismele europene de cooperare

Pentru prima dată, regulamentul deschide explicit posibilitatea ca state candidate la aderarea la UE să beneficieze de mecanismele europene privind medicamentele critice. Printre acestea se numără și Republica Moldova.

„Am introdus deschiderea procedurilor de cooperare, a achizițiilor transfrontaliere facilitate de Comisie și a achizițiilor comune către statele candidate. În traducere, am inclus și Republica Moldova în această ecuație de securitate sanitară. Este un pas concret pentru integrarea europeană și pentru protecția pacienților de peste Prut”, a declarat fostul ministru al Sănătății.

Ce prevede Actul privind Medicamentele Critice

Regulamentul CMA creează un cadru comun la nivelul UE pentru reducerea riscului de penurie, prin:

investiții strategice în producția de medicamente în Uniunea Europeană;

diversificarea lanțurilor de aprovizionare și reducerea dependenței de țări terțe;

stabilirea unei liste de medicamente critice monitorizate strict.

Beneficiarii finanțărilor europene vor fi obligați să asigure prețuri accesibile și continuitatea aprovizionării. După votul din Parlamentul European, regulamentul intră în etapa negocierilor interinstituționale cu Consiliul UE.

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.