Un fost angajat al armatei suedeze a fost arestat pentru spionaj. „Este o anchetă foarte sensibilă”

0
20
un-fost-angajat-al-armatei-suedeze-a-fost-arestat-pentru-spionaj.-„este-o-ancheta-foarte-sensibila”
Un fost angajat al armatei suedeze a fost arestat pentru spionaj. „Este o anchetă foarte sensibilă”

Un fost angajat al forţelor armate suedeze, suspectat de spionaj, a fost plasat în arest preventiv de către un tribunal din Stockholm.

După o audiere cu uşile închise, instanţa a stabilit că există motive care justifică aceste suspiciuni şi a dispus arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 33 de ani, cerând ca procurorul să iniţieze procedurile înainte de 6 februarie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Presupusele fapte au avut loc între 1 ianuarie 2025 şi 4 ianuarie 2026, ziua arestării sale, conform documentelor instanţei.

Nu au fost publicate informaţii cu privire la natura presupuselor infracţiuni sau despre ţara pentru care acest fost angajat şi-ar fi oferit serviciile.

„Este o anchetă foarte sensibilă şi, având în vedere acest lucru, nu pot comenta mai multe în acest moment”, a declarat procurorul Mats Ljungqvist.

Hanna Lindblom, avocata suspectului, a declarat după audiere că bărbatul a negat acuzaţiile, fără a oferi detalii.

Forţele armate suedeze au confirmat pentru AFP că bărbatul a fost unul dintre angajaţii lor, dar nu au răspuns la întrebări cu privire la funcţia pe care acesta a avut-o sau data angajării sale.

În 2024, bărbatul a lansat o companie de securitate cibernetică, având scopul declarat de a desfăşura „operaţiuni cibernetice ofensive”.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.