Un bărbat care a fost găsit în șoc hipotermic în Iași a murit la spital

0
1
un-barbat-care-a-fost-gasit-in-soc-hipotermic-in-iasi-a-murit-la-spital
Un bărbat care a fost găsit în șoc hipotermic în Iași a murit la spital

Un bărbat a murit la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, la o zi după ce a fost găsit în șoc hipotermic în zona Pieței Nicolina.

Coordonatorul UPU, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că nu este cunoscută identitatea și vârsta exactă a bărbatului, scrie Agerpres.

„Pacientul, de aproximativ 60 – 70 de ani, a fost adus la UPU de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță cu o temperatură corporală de 26 grade Celsius, din zona Pieței Nicolina. A fost găsit de Poliția Locală, sâmbătă, în jurul orei 11:00, în stop cardiorespirator. A fost resuscitat și supus procedurilor de încălzire”, a explicat dr. Cimpoeșu.

Medicul a precizat că urmează să fie efectuată o autopsie medico-legală pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.