Când institutul național de cercetare polară al Marii Britanii a fondat stația Rothera din Antarctica, golful din apropiere se afla sub un strat de gheață cu o grosime de aproape 250 de metri. De atunci, ghețarul Sheldon s-a retras mai bine de 1,5 kilometri. Cercetătorii care studiază felul în care topirea gheții de aici afectează întreaga planetă spun, însă, că soluția acestei enigme s-ar putea găsi într-un fenomen mai puțin cunoscut produs în apele din jurul Antarcticii: tsunamiurile subacvatice.
La fel ca majoritatea ghețarilor din Peninsula Antarctică, limbile de gheață care pluteau cândva pe apa rece din această zonă s-au topit și s-au destrămat, pe măsură ce oceanul și atmosfera continuă să se încălzească.
„Antarctica este un continent aflat la mulți kilometri depărtare de unde trăim în Marea Britanie, dar are o influență profundă asupra a ceea ce se întâmplă pe toată planeta”, a spus prof. Jane Francis, director al British Antarctic Survey (BAS), pentru Sky News.
Când o bucată de gheață de mărimea unui bloc se desprinde dintr-un ghețar și cade în apă, valurile pe care le produce, care au zeci sau chiar 100 de metri înălțime, sunt destul de puternice ca să amestece straturile superioare ale oceanului, formate din apă aproape înghețată provenită din topirea ghețarului, cu apa din adâncul oceanului, care este mai caldă și mai sărată.
Dacă tsunamiul subacvatic care se formează pune în mișcare apele mai calde din adâncuri, ar putea accelera topirea gheții. Acest fenomen trebuie înțeles mai bine pentru a prezice corect ritmul în care gheața se va topi.
„Este o provocare logistică uriașă”
Echipa de cercetători din cadrul BAS folosește niște mini-submarine robotice și alte instrumente în jurul ghețarului Sheldon în speranța că vor detecta astfel de valuri pentru a le măsura cu precizie pentru prima dată.
Dacă efectul produs este unul semnificativ, așa cum bănuiesc cercetătorii, noile date ar putea îmbunătăți predicțiile legate de viteza topirii și cantitatea de gheață.
Studiul este cu atât mai urgent cu cât acest fenomen are loc pe un continent de două ori mai mare decât Australia.
În timp ce cercetătorii britanici își desfășurau activitatea în apropiere de ghețarul Sheldon de pe insula Adelaide, o altă echipă internațională de cercetători se pregătea să aterizeze cu elicopterul pe un ghețar aflat la 1.600 de kilometri depărtare, urmând a folosi jeturi de apă fierbinte pentru a fora în gheață.
„Este o provocare logistică uriașă”, a spus dr. Peter Davis, un oceanograf din echipa BAS responsabil de foraj. „Trebuie să aduci cât mai multe țări laolaltă ca să atingi aceste obiective științifice. Suntem pe o navă sud-coreeană și ei aduc o capacitate logistică ce ne permite să pătrundem acolo unde facem cercetările.”
Topirea calotei glaciare a Atlanticii de Vest ar ridica nivelul apei din oceane cu peste trei metri
Ghețarul Thwaites, poreclit „ghețarul Apocalipsei”, este de mărimea statului american Florida. La fel ca ghețarul Sheldon, se topește rapid, însă colapsul total este cel mai probabil inevitabil.
Odată ce Thwaites se va rupe în mai multe bucăți (iceberguri) care vor pluti mai departe, calota glaciară a Atlanticii de Vest (WAIS) va începe să alunece tot mai repede înspre ocean și să se topească.
„Ceea ce vrem să aflăm este cât de eficiente sunt aceste baraje în a ține pe loc gheața”, a spus Davis. „Și, în final, cât de repede se va schimba nivelul mării în următorii 100 de ani.”
Ghețarul Thwaites conține destulă apă cât să ridice nivelul oceanelor la nivel global cu 60 de centimetri, iar WAIS cu peste trei metri – destul cât să fie nevoie ca harta lumii să fie redesenată.
Unii cercetători cred că colapsul ghețarului Thwaites este iminent și că WAIS va începe să se topească încă din secolul acesta, în timp ce alții spun că gheața va începe cu adevărat să dispară în Antarctica de Vest abia peste vreo 200 de ani.
Orașele de coastă vor deveni tot mai vulnerabile în următoarele decenii, iar măsurile de protecție vor trebui îmbunătățite, altfel orașele vor trebui mutate.
Topirea gheții în Antarctica și amestecul diferitelor straturi de apă din jurul continentului înghețat sunt importante și pentru că determină ritmul și amploarea încălzirii globale.
„Echilibrul ecosistemelor se schimbă. Numărul speciilor se schimbă”
Cel mai mare curent oceanic din lume – Curentul Antarctic de Vest (CAV) – circulă în jurul acestui continent. Oamenii de știință estimează că a absorbit cam 75% din toată căldura produsă în exces de la începutul Revoluției Industriale.
Funcționând ca un sistem circulator al planetei, CAV primește apă mai caldă de la latitudini mai joase, pe care o răcește în timp ce mișcă apa în jurul Oceanului Antarctic.
„Dacă te duci la tropice și dacă ai putea să mergi fix pe fundul oceanului, acolo, ai găsi apă care vine de la poli”, a spus oceanograful dr. Alex Brearley.
CAV funcționează ca un aparat de aer condiționat uriaș, iar masa de gheață din Antarctica este termostatul planetei.
Există dovezi ascunse în gheața din adâncul calotelor glaciare care arată că în timpul perioadelor mai calde de acum milioane de ani, Oceanul Antarctic, care la acea vreme era lipsit de gheață, absorbea mai mult carbon.
„Unul dintre factorii care ne vor împinge din nou înspre o lume mai rece va fi că animalele și plantele din regiunile polare vor absorbi mai mult carbon, ceea ce răcește planeta din nou, după o perioadă de încălzire”, a explicat prof. Peck.
Diferența, însă, este că fostele cicluri de perioade calde și epoci glaciare s-au desfășurat în mii de ani. Cea mai mare parte a încălzirii care a avut loc de această dată s-a petrecut în mai puțin de un secol.
„Echilibrul ecosistemelor se schimbă. Numărul speciilor se schimbă. Știm asta”, a spus prof. Peck. Ceea ce nu știu cercetătorii este dacă va exista un moment când schimbarea va deveni ireversibilă și când exact ar putea avea loc acest moment.
Editor : Raul Nețoiu