
Apar noi detalii cutremurătoare despre crima din Cenei, județul Timiș, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de alţi 3 adolescenți. Unchiul băiatului ucis, care este polițist local, a povestit cum a reușit să afle că nepotul lui a fost omorât de prieteni. „Totul a fost premeditat”, a declarat bărbatul.
„Era foarte incoerent în declarații, nu era atent la întrebări, era îngândurat, răspundea cu alte întrebări, se vedea că nu e în regulă și atunci am forțat nota și am inventat o poveste. Spune-ne dacă există o șansă să-l salvăm, zi-mi unde e și ce s-a întâmplat, că mai rău îți faci și, după un moment de liniște, a zis: bine, hai că vă zic adevărul: Mario e mort. Cum e mort? Da, l-au omorât”, a afirmat unchiul băiatului ucis.
„Aștepta să plece tatăl în străinătate, să plece mama la lucru, să fie săpată groapa dinainte, să-l chemi și apoi să sari pe el. A fost totul premeditat”, a mai declarat el.
„A doua zi să te trezești și să te duci la școală fără nicio remușcare, să stai toată ziua la ore”, a mai completat bărbatul.
Un adolescent de 15 ani a fost ucis, incendiat și îngropat de doi băieți de 15 ani și unul de 13, care ar fi avut un conflict mai vechi cu victima. Adolescenții de 15 ani au fost reținuți. Cel de 13 ani este prea mic și nu răspunde penal pentru faptele sale. Procurorii au descoperit că aceștia au plănuit crima timp de o lună.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, crima ar fi fost comisă din invidie.
Editor : C.S.

